Piata apartamentelor vechi a scazut abrupt in 2008, cu cel putin 50%, in timp ce tranzactiile de spatii comerciale si de birouri au intrat in blocaj. Agentiile imobiliare contactate de ZIUA au confirmat o scadere dramatica a vanzarilor, in ultimele luni.
Una dintre cauzele care au dus la aparitia acestei situatii este criza financiara internationala. Astfel, bancile europene au restrictionat creditele catre fondurile de investitii, care, la randul lor, isi limiteaza achizitiile pe piata imobiliara. In acest context, expertii agentiei de rating Moody's au avertizat recent ca marile proiecte comerciale si imobiliare autohtone ar putea fi sistate. In tot acest timp, analistii neaga existenta blocajului si apropierea unui posibil colaps al pietei imobiliare, fara sa aduca, insa, argumente plauzibile.

Piata vilelor si apartamentelor a scazut la jumatate in 2008 * Cele mai afectate sunt locuintele vechi care au pierdut 10% din pret * Tranzactiile de spatii comerciale si de birouri au intrat in blocaj * Expertii agentiei de rating Moody's avertizeaza ca marile proiecte comerciale si imobiliare din Romania ar putea fi sistate

In prezent, in Romania se poate vorbi despre un blocaj pe piata locuintelor vechi, cat si pe cea a spatiilor comerciale si de birouri. In 2008 nu s-a inregistrat nici o tranzactie insemnata pe segmentul proiectelor comerciale si de birouri, unde se ruleaza cele mai importante sume de bani in domeniul imobiliar. Mai mult, au existat tranzactii incepute in 2007, care nu s-au mai finalizat.

Aceasta situatie este confirmata chiar de catre reprezentantii agentiilor imobiliare cu care ZIUA a stat de vorba. Acestia reclama o scadere de 50-70% a vanzarilor de apartamente vechi si afirma ca exista o inflatie de proiecte rezidentiale noi. "Vanzarile de apartamente, case, vile au scazut foarte mult in 2008, cu circa 50%. Se pare ca exista si o inflatie de locuinte noi. Am observat ca se arunca tot felul de zvonuri in presa, parerea mea este ca dezvoltatorii de proiecte imobiliare se bat intre ei si se razboiesc si cu proprietarii de locuinte vechi", ne-a declarat Nicolea Musat, directorul agentiei Nick Intermed, care a adaugat ca, in opinia sa, puterea de cumparare a romanilor a scazut foarte mult, posibil si din cauza supraindatorarii cu credite de consum. O diminuare asemanatoare a vanzarilor au inregistrat si alte agentii imobiliare. "Tranzactiile au scazut cu circa 50% fata de anul trecut. In mare parte si din cauza noilor norme de impozitare si creditare", sustine si Costel Parvu, managerul agentiei Inter Vila. "Cererea de apartamente vechi a scazut cu circa 50%, fata de anul trecut, iar la apartamentele noi, vanzarile merg cam la fel. In schimb, clientii sunt mai pretentiosi. Vanzarile merg in special in zona de sud si in vestul Capitalei, in special apartamente cu suprafete mici, cum sunt cele comuniste, majoritatea la periferia Bucurestiului", ne-a declarat si Bogdan Vranceanu, director de vanzari la agentia "Premium Imobiliare". El a precizat ca, pe partea de rezidential, cererea e ridicata de cei care au ajuns sa isi cumpere a doua sau a treia casa de vacanta, la munte sau la mare. In ce priveste piata terenurilor, Vranceanu sustine ca in Capitala se vand loturi mari, pentru proiecte rezidentiale, in special cele care permit un regim cat mai mare de inaltime. Interesant este ca, din cauza acestei situatii, unele agentii imobiliare, precum Cara, au luat decizia de a desfiinta departamentul de vanzari de apartamente, concentrandu-se pe tranzactiile cu terenuri.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.