Immo Industry Group, dezvoltator de proiecte imobiliare industriale, va demara lucrarile de construire a trei proiecte in Europa Centrala: un depozit de distributie pentru BMW si o facilitate de asamblare pentru ECI in Polonia, precum si o facilitate de productie pentru TI Automotive in Slovacia.
Proiectul BMW va avea 15.200 mp de depozite si facilitati de birouri in Slubice, in partea de vest a Poloniei, aproape de granita cu Germania. Locatia va servi drept centru de distributie pentru piese de rezerva si accesorii de masini si motociclete pe pietele din Polonia si Germania, se arata intr-un comunicat al companiei. Proiectul are acces la E30, ruta europeana principala care conecteaza Germania cu Polonia.

Tot in Polonia, Immo Industry Group (IIG) a inceput construirea proiectului companiei Electrical Components International (ECI) in Bielsko Biala, in apropiere de Katowice, in partea de sud a tarii. IIG construieste o facilitate de productie si depozitare pentru fabricantul global de retele de cabluri electrice, in suprafata de 10.700 mp, care poate fi usor extinsa cu 3.500 mp.

In plus, IIG si partenerul sau J&T au inceput lucrarile de construire pentru proiectul TI Automotive in cadrul Parcului Industrial Trnava din Slovacia. TI Automotive, lider mondial in furnizarea de componente pentru automobile, a fost atras de locatia strategica a parcului, chiar in apropierea fabricii producatoare de masini PSA Peugeot Citroen si a facilitatii de productie Volkswagen Slovacia. "Noua facilitate va economisi costuri enorme logistice, avand in vedere ca pana in acest moment componentele erau transportate cu vaporul din Republica Ceha", a declarat managerul fabricii TI Automotive Trnava, Oliver Garaj.

Immo Industry Group (IIG) este lider pan-european in dezvoltarea de proiecte imobiliare industriale inteligente, personalizate in functie de nevoile si cerintele clientilor, fie ca este vorba despre proiecte de sine statatoare, sau de proiecte realizate in parcuri industriale. IIG dezvolta solutii imobiliare de optimizare a costurilor on- si off-balance care reduc investitia initiala si costurile operationale.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.