In zonele Progresul si Aparatorii Patriei inca mai exista strazi neasfaltate si fara canalizare

La o luna de la anuntarea Planului Urbanistic Integrat (PUI) au fost demarate aproape 500 de proiecte. Pana la sfarsitul acestui an edilii vor sa finalizeze PUI, iar pana in luna mai, sa termine cea mai mare parte. Introducerea retelelor de apa si canalizare pe strazile marginase depinde de viteza de lucru a constructorilor angajati de municipalitate.

Cele peste 1.300 de proiecte de investitii ale edililor din sectorul 4 vor fi finalizate pana la sfarsitul acestui an, dupa cum au promis acestia. La o luna de la lansarea Planului Urbanistic Integrat (PUI) constructorii au inceput deja sa lucreze la aproape 37% dintre proiecte, iar in urmatoarele doua saptamani vor demara si restul. Problema strazilor de pamant care nu au canalizare si apa curenta nu a fost inca rezolvata. Consilierii generali au aprobat realizarea investitiilor respective si acestea urmeaza sa inceapa, lucrarile fiind in sarcina municipalitatii. Apa Nova a anuntat, la randul sau, ca va face reparatiile necesare in zonele unde se reabiliteaza strazile, pentru ca acestea sa nu mai fie apoi sparte.

80% din proiecte, gata pana in mai

Cea mai mare parte din Planul Urbanistic Integrat (PUI), si anume 80%, va fi gata pana in luna mai, urmand ca restul sa fie finalizat pana la sfarsitul acestui an. Aceasta a fost promisiunea edililor sectorului 4, care au demarat deja lucrarile la aproape 500 de proiecte din cele 1.372 care fac parte din PUI. Pregatirea celor peste 1.000 de proiecte a durat un an si jumatate, iar punerea lor in practica se estimeaza ca se va face intr-un timp ceva mai scurt. La sfarsitul PUI bucurestenii din sectorul 4 vor avea 22.000 de locuri de parcare, 470 de strazi si alei reparate si modernizate, 250 de zone de recreere si 121 de locuri de joaca dotate cu aparate noi. "Cifrele spun ca sectorul 4 este pe locul doi in privinta investitiilor. In lunile urmatoare aceasta realitate se va vedea si pe teren", a declarat Adrian Inimaroiu, primarul sectorului 4. Edilii nu au vrut ca in sector sa fie un santier permanent si reparatii haotice si atunci au preferat ca lucrarile sa se execute in numar mare, intr-un termen scurt.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.