Chiriasii din imobilele ANL pot cumpara locuintele la cinci ani dupa incheierea contractului de inchiriere daca venitul pe membru de familie nu depaseste, la data vanzarii, dublul salariului mediu brut pe economie, si trebuie sa achite integral pretul imobilului, a anuntat ministrul Lazlo Borbely, citat de NewsI
Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Lazlo Borbely, a prezentat miercuri conditiile impuse de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) pentru vanzarea locuintelor construite de ANL. BDCE a acordat Romaniei un imprumut de 140 de milioane de euro pentru constructia de locuinte pentru tineri.

Conditiile impuse de BDCE au fost acceptate de partea romana si au fost incluse in normele metodologice de aplicare a actului normativ care prevede vanzarea locuintelor ANL catre chiriasi, adoptate miercuri de Guvern, precizeaza Wall-Street. Guvernul a adoptat in 2007 un act normativ potrivit caruia tinerii cu varste sub 35 de ani, care primesc o locuinta de la ANL, pot opta, la cinci ani de la incheierea contractului, fie pentru achizitionarea locuintei, fie pentru prelungirea contractului de inchiriere, dupa negocierea cuantumului chiriei cu primaria. Ministrul Lazlo Borbely a argumentat ca statul nu putea institui un sistem de rate pentru o perioada de 25-30 de ani, desi este vorba despre achizitia unor imobile alocate pe criterii sociale, pentru ca ar fi fost "foarte complicat".

O alta conditie impusa de BDCE pentru vanzarea imobilelor ANL catre chiriasi este ca valoarea lor sa nu fie mai mica decat valoarea de inventar actualizata si sa nu poata fi vandute in primii cinci ani de la data achizitiei. De asemeni, conform Romania Libera, valoarea imobilului nu poate fi mai mica nici decat pretul care figureaza in grila notariala, care, potrivit ministrului, reprezinta 75% din valoarea de piata a imobilului.

De asemenea, venitul pe membru de familie sa nu fie mai mare, la data vanzarii, decat dublul salariului mediu brut pe economie, care este in prezent de 1.550 de lei. Banca a mai impus ca sumele incasate din vanzarea imobileor sa fie colectate intr-un cont special si sa fie utilizate exclusiv pentru contruirea altor locuinte pentru tineri.

Noii proprietari pot subinchiria apartamentele, adauga Gardianul, iar Borbely a recunoscut ca normele nu specifica faptul ca apartamentele, dupa cumpararea acestora de catre chiriasi, nu pot fi inchiriate. „In mod expres, cred ca nu scrie. Fantezia si inventivitatea românilor este nelimitata, dar totusi tinerii trebuie sa stea in aceste locuinte. Timp de cinci ani, ei nu pot sa le vânda. Din punct de vedere moral, nu ar trebui sa subinchirieze“, a recunoscut Borbely, citat de Mediafax.

Apartamentele si garsonierele ANL destinate profesorilor si medicilor nu vor putea fi cumparate, fiind considerate locuinte de serviciu. Acestea vor ramane exclusiv in proprietate publica.
Oficialul a mentionat ca se vor construi 3.000-3.500 de locuinte ANL pe an cu bani de la bugetul de stat, dar si din credite externe. Pentru finantarea proiectelor, Banca de Dezvoltare a acordat Romaniei un imprumut de 140 milioane de euro. „Finantarea BDCE si sumele alocate de la buget au permis constructia in ultimii sapte ani a circa 21.000 de locuinte pentru tineri, anul trecut fiind receptionate 2.800 de locuinte. Anul acesta speram sa predam circa 3.200 de locuinte“, a incheiat Borbely.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.