In rezidentiale, luxul e mai ieftin cand este luat cu chirie. Investitiile in locuinte de lux, in sensul cumpararii si exploatarii in regim de inchiriere, nu renteaza daca ai luat pentru asta un credit ipotecar
O garsoniera catalogata pe piata drept „de lux“ - asta in pofida faptului ca, teoretic, dimensiunile mici n-au nicio treaba cu ideea de luxury residential - costa in prezent in Bucuresti circa 150.000 euro. Cu un credit pe 30 de ani, avans 20% si DAE de 8,5%, un cumparator va avea de sustinut o rata de 922 euro/luna fara a avea vreo sansa de recuperare a acesteia (asa cum s-au obisnuit investito-rii romani particulari) din chiria lunara perceputa. Situatii asemanatoare intalnim si in cazul apartamentelor cu doua sau trei camere.

Pentru a deveni proprietarul unei locuinte cu doua camere in zona Centrul Civic, Tineretului sau Iancului (120.000-160.000 euro), o familie ar trebui sa poata suporta lunar plata unei rate de 740-1.100 euro, in timp ce chiriile, in aceleasi zone, pentru aceeasi locuinta, pleaca de la un plafon de aproape doua ori mai jos, respectiv 400 euro/luna. Chiar si comparatia dintre cele mai scumpe chirii si cele mai scumpe rate este tot in favoarea chiriasilor. Astfel, cel mai mare pret solicitat in zonele de top ale Capitalei pentru un apartament de bloc cu doua camere este de 250.000 euro, precizeaza Saptamana Financiara. Asta inseamna ca in caz de imprumut (20% avans, 30 ani, DAE 8,5%), debitorul va avea de rambursat lunar bancii 1.500 euro. In acest caz, cea mai scumpa chirie insa nu depaseste 1.000 euro/luna.

Avantaje pentru chirias

In afara de costurile la vedere, fiecare capitol mai primeste niste cresteri de cheltuieli suplimentare, despre care uitam atunci cand comparam avantajele. Astfel, in cazul unei proprietati cumparate cu credit ipotecar, cumparatorului ii revin toate obligatiile aferente statutului de proprietar. Asta inseamna plata impozitelor pe proprietate, plus cheltuielile de intretinere comuna, costurile cu reparatiile, asigurarea locuintei, credite suplimentare pentru finantarea lucrarilor de reabilitare termica sau consolidarea imobilului (daca e cazul). In plus, un chirias isi va cauta intotdeauna o locuinta mai aproape de serviciu, ceea ce contribuie semnificativ la scaderea cheltuielilor lunare legate de accesul spre si dinspre locul de munca. Altfel spus, nu este o drama daca firma la care lucrezi se muta in celalalt capat al orasului. In acest context, te poti muta din locuinta oricand daca in fata blocului a aparut un santier cu termene de finalizare intr-o eterna amanare sau noul vecin este un membru al lumii interlope.

Cu un venit mediu pe economie mai mare cu aproximativ 100 de euro decat al romanilor, lituanienii isi pot face un credit pentru locuinta fara sa fie nevoiti sa plateasca avans. Tot ce trebuie sa faca este sa prezinte la banca hartiile care atesta ca au un loc de munca,informeaza Adevarul.
Cu salariul de 800 de litas (aprox. 300 de euro), se poate obtine un credit de peste 100.000 de litas. Preturile la locuinte, in Vilnius, cel putin, sunt asemanatoare cu cele din Bucuresti. Guvernul a initiat insa masuri sociale, de natura sa-i determine pe tineri sa ramana in Lituania, iar casele fara avans se numara printre aceste metode de "fidelizare" a populatiei.

Cumpar sau inchiriez?

Garsoniera de cartier*
65.000 euro pret minim cerut pe piata
393 euro rata lunara de plata la achizitia cu credit ipotecar**
280-350 euro chiria lunara

Garsoniera de lux
150.000 euro pret maxim
922 euro rata lunara de plata la banca**
400-600 euro chiria lunara solicitata

Apartamentul de cartier, doua camere*
85.000 euro pret minim cerut
522 euro rata lunara de plata la achizitia cu credit ipotecar**
350-450 euro chiria lunara solicitata

Apartamentul de lux, doua camere*
250.000 euro pret maxim solicitat
1.500 euro rata lunara**
400-1.000 euro chiria lunara

Apartamentul de cartier, 3 camere*
120.000 euro pret minim cerut
738 euro rata lunara**
400-700 euro chiria lunara

Apartamentul de lux, 3 camere*
250.000 euro pret maxim solicitat
1.537 euro rata lunara**
600-1.500 euro chiria lunara

* Confort I, decomandat

** Conditiile de creditare luate in calcul - imprumut pe 30 de ani, avans 20%, DAE 8,5%

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.