Teoretic, piata imobiliara isi continua trendul inceput in urma cu doi ani, de reasezare a preturilor, iar cifrele lunii ianuarie confirma scaderea continua a acestora.

Luna ianuarie din acest an a fost mai agitata decat de obicei si asta in primul rand din cauza incertitudinilor legate de programul Prima Casa. Daca initial programul a fost o perioada blocat, ulterior s-a anuntat o iminenta schimbare a acestuia incepand de la jumatatea lunii februarie. O parte din cei care acum se incadreaza in program se grabesc sa depuna dosarul pentru a fi siguri ca nu pierd aceasta oportunitate. In schimb, cei care deocamdata nu se incadreaza, asteapta conditii mai relaxate de intrare in program. In concluzie toata lumea este cu ochii pe preturi si s-a constatat o crestere brusca a interesului potentialilor cumparatori, cel putin la nivel de tatonare.

Pretul mediu solicitat de proprietari a inregistrat reduceri semnificative comparativ cu luna ianuarie a anului anterior, scaderea fiind in medie de peste 26%. Astfel, potrivit site-ului de anunturi anunturiparticulari.ro, garsonierele s-au ieftinit de la 57.594 euro la 42.467 euro, apartamentele de 2 camere de la 90.870 euro la 68.902 euro, cele de 3 camere de la 132.569 euro la 95.021 euro, iar cele de 4 camere au ajuns de la 168.061 euro in ianuarie 2009 la 124.832 euro in ianuarie 2010.

Totusi, in comparatie cu 2006, preturile sunt in continuare mult mai mari. In 2006, o garsoniera costa in medie 32.332 euro, un apartament de 2 camere 49.000, 3 camere 62.647, iar apartamentele de 4 camere erau evaluate in medie la 100.346 euro.

Numarul apartamentelor scoase pe piata se afla si el pe o panta descendenta. In prima luna a acestui an, particularii au scos la vanzare sub 1.700 de apartamente. Au iesit pe piata 652 de apartamente cu 2 camere, 489 de apartamente cu 3 camere, 382 de garsoniere si 137 de apartamente cu 4 camere.

Scenarii privind evolutia viitoare a preturilor

Daca luam in calcul o eventuala scadere a preturilor trebuie totusi sa nu uitam ca numarul apartamentelor scoase la vanzare a scazut, deci a scazut oferta, si ca exista pe piata o cerere suplimentara generata de stimulentele oferite de programul Prima Casa si ca urmeaza relaxarea conditiilor de accesare a acestuia. Deci cel putin pe acest segment de preturi ne putem astepta la un relativ echilibru. De asemenea trebuie sa tinem cont ca preturile locuintelor noi din ansamblurile construite recent nu pot sa scada sub pretul de cost si mentin in acest fel un nivel ridicat si pe piata locuintelor vechi, mai arata anunturiparticulari.ro.

Daca ne gandim ca preturile o sa creasca, atunci nu avem cum sa nu ne amintim ca puterea de cumparare este in scadere, ca intreaga economie merge prost, ca statul se imprumuta pentru pensii si salarii si este greu de presupus ca vor aparea dintr-o data bani multi pe piata, care sa puna presiune pe preturi. Trebuie amintita si reticenta oamenilor in privinta creditelor, dar si a bancilor care acum s-au invatat cu garantii de la stat.

In final, daca aruncam o privire la preturile din 2006 si constatam ca in pofida scaderilor masive din ultima perioada, in zilele noastre preturile sunt totusi mult mai mari decat acum patru ani, atunci apare o intrebare fireasca: de ce? sau pana cand?


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.