Dezvoltatorii imobiliari nu mai stiu cum sa economiseasca mai mult pentru ca efectele crizei economice sa nu ii afecteze prea tare. Prima masura la care au apelat multi dintre ei, in ideea ca vanzarile se vor revigora, a fost includerea parcarii in pretul apartamentului, parcare care acum cateva luni costa si 10.000 de euro. A doua masura, si cea mai importanta, a fost reducerea pretului metrului patrat de apartament. Nici aceasta masura nu a adus numarul mare de clienti la care se asteptau investitorii.
Mai nou, pentru ca vanzarile sunt tot mai mici, cei care au ales sa faca bani din constructia si vanzarea de apartamente nu mai angajeaza agentii imobiliare care sa se ocupe de promovarea proiectelor la evenimentele de specialitate.
„Multi dezvoltatori imobiliari, pentru a face economii, au ales sa isi prezinte singuri proiectele in cadrul evenimentelor de specialitate”, ne-a spus Angelica Iva, reprezentantul ProActive Business Comunication, partener organizator al targului de apartamente Condominium.
In ciuda crizei, exista si dezvoltatori imobiliari care nu fac reduceri de pret, cel putin nu pentru toti clientii, ci doar pentru aceia care stiu sa negocieze. „Reduceri de preturi nu avem. Oricum, suntem flexibili in privinta pretului, o sa gasim o cale de mijloc pentru a ne ajuta clientii”, ne-a spus Raluca Dan, sales consultant al companiei GTC, dezvoltatorul proiectelor FeliCity, Complex Rezidential Colentina si Garden of Eden.
Criza transforma dezvoltatorii in agenti imobiliari
Pentru a face economii, dezvoltatorii imobiliari au renuntat si la agentiile care le promovau proiectele.
Sursa: Cotidianul
Cotidianul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Criza transforma dezvoltatorii in agenti imobiliari":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
sa se mai transforme, pana cand ajung la preturi de 13.000 eur
(1 comentariu, 34 vizualizari)
a fost dovedit, o casa de 60 mp, trebuie sa coste 13.000 eur, orice alt pret, reflecta doar lacomia dezvoltatorului, daca nu e vorba de dotari suplimentare, sau de alta calitate.
