"Vanzarile au stagnat din octombrie 2008, cand s-a anuntat subventionarea de catre stat cu 90% a instalatiilor de energii alternative. Numarul potentialilor clienti a crescut brusc cu 10%, insa majoritatea asteapta subventiile promise, nu se inghesuie sa cumpere", ne-a declarat Eugen Lungu, de la o societate care comercializeaza panouri solare. Multe dintre firmele specializate se afla in impas, practic, nu mai vand nimic de cateva luni, iar unele chiar au facut importuri suplimentare.
In septembrie anul trecut, oficialii Ministerului Mediului anuntasera un program prin care statul acorda persoanelor fizice o subventie de aproape 7.000 euro pentru dotarea caselor cu panouri solare, pompe geotermale sau instalatii eoliene. Pentru primul an al programului, 16.000 de romani ar fi putut beneficia de aceste subventii. Programul ar fi trebuit sa inceapa la sfarsitul lunii decembrie, apoi a fost amanat pentru luna ianuarie 2009, ca apoi oficialii ministerului sa anunte "regandirea" acestuia, urmand ca Executivul sa decida asupra oportunitatii si modalitatii de aplicare a Programului "Casa Verde".
"Casa Verde" falimenteaza firmele de panouri solare
Sute de companii specializate in instalatii de energie alternativa si care doreau sa participe la Programul "Casa Verde" se confrunta cu scaderi dramatice ale vanzarilor. Potentialii clienti care doreau sa-si utileze casele cu panouri solare asteapta demararea programului prin care statul promitea o subventie de 90%, program care a fost amanat pentru a treia oara.
Sursa: Romania Libera
Romania Libera - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului ""Casa Verde" falimenteaza firmele de panouri solare":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
fara garantii
(2 comentarii, 109 vizualizari)
statul iti ofera cel putin 2 garantii: ca vei avea de platit impozite tot mai mari si ca sigur vei muri. in rest, afacerile cu el sunt ca si un kinder cu surprize
panourile solare tunurile bogatasilor !!!!
(1 comentariu, 101 vizualizari)
iar se finanteaza firme private cu bani de la buget ?
(1 comentariu, 83 vizualizari)
bucurie si dezamagire
(1 comentariu, 44 vizualizari)
