Site-ul de partajare de fisiere video YouTube, detinut de grupul Google, ar putea introduce o taxa pentru vizionarea anumitor tipuri de continut, incepand din acest an.

In acest sens, reprezentantii Google poarta discutii cu creatorii de continuturi. Taxa ar putea fi introdusa incepand din ultima parte a acestui an, au declarat persoane apropiate negocierilor pentru The Wall Street Journal.

Aceasta strategie vizeaza atragerea de noi venituri de catre YouTube si de cele cateva mii de parteneri ai acestui site.
De asemenea, prin aceasta strategie, YouTube ar putea sa atraga noi creatori de continut, care isi doresc un alt model de venituri decat cele provenite din publicitatea postata pe site-ul de partajare de fisiere video detinut de Google.

Reprezentantii YouTube au mai vorbit despre posibilitatea introducerii unei taxe pentru vizionarea anumitor tipuri de continut in ultimii ani, astfel ca negocierile cu creatorii de continut nu sunt surprinzatoare, scrie MEDIAFAX.

"Multi dintre creatorii de continut cu care ne aflam in parteneriat considera ca ar trebui sa beneficieze de venituri atrase de introducerea unei taxe de acces la continutul pe YouTube, fapt pentru care ne gandim la acest aspect", a declarat, marti, un purtator de cuvant al YouTube.

Aceasta initiativa s-ar putea realiza in diferite forme, au mai spus persoane apropiate negocierilor.

Intr-un prim scenariu, creatorii de continut ar putea lansa noi canale pe YouTube, la care accesul se va face contra unei taxe. Intr-un alt scenariu, creatorii de continut i-ar putea taxa pe acei utilizatori ai site-ului YouTube care vor sa aiba acces la un anumit continut mai repede decat restul utilizatorilor. De altfel, multi creatori considera ca acest al al doilea model este de preferat primului model.

Totodata, Google spera ca, prin concretizarea acestei initiative, si detinatorii de posturi de televiziune vor opta sa isi posteze o parte din continutul lor pe YouTube.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.