Profitul gigantului Microsoft Corp. a scazut pentru prima data in 23 de ani, compania afisand saptamana trecuta un profit net de 2,98 miliarde de dolari pentru cel de-al treilea trimestru fiscal al anului, in scadere cu 32% fata de aceeasi perioada din 2008, din cauza scaderii cheltuielilor pentru produse tehnologice.

In aceeasi perioada a anului trecut, compania inregistrase un profit de 4,39 miliarde dolari. Cea mai mare companie de software din lume, care a coborat in ianuarie estimarile privind rezultatele financiare, din cauza mediului economic incert, a anuntat ca se asteapta ca activitatea pe piata sa ramana slaba cel putin si in trimestrul urmator, scrie NewsIn.

Vanzarile au scazut cu 6%, la 13,65 miliarde dolari, marcand prima scadere anuala a veniturilor trimestriale din istoria de 23 de ani a companiei. Analistii asteptau vanzari de 14,1 miliarde dolari.

Si veniturile afisate de Google in primul trimestru din 2009 au scazut cu 3% fata de cele din ultimul trimestru al anului trecut, aceasta fiind prima scadere a veniturilor inregistrata vreodata de Google in doua trimestre consecutive.

Nici Yahoo nu a anuntat rezultate mai bune, compania afisand o scadere cu 78% a profitului din primul trimestru. Yahoo a mai anuntat ca va concedia aproximativ 700 de persoane, sau 5% din totalul fortei de munca, dupa ce vanzarile online au scazut.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.