Multe taxe si tarife vor fi reduse si comasate, iar masura de reducere a poverii administrative va avea loc foarte rapid, a declarat ministrul finantelor, Gheorghe Pogea. Totdata, ministrul a adaugat ca toate masurile anticriza nu sunt 'batute in cuie'.

"Este nevoie de reducerea parafiscalitatii. Multe taxe si tarife vor fi reduse si comasate. Nu discutam ca trebuie sa platesti 30 de lei, ci de timpul pe care o persoana fizica sau o companie il pierde pentru plata acestora", a explicat Pogea.

Ministrul finantelor a mai subliniat ca Guvernul urmareste limitarea contractiei economiei, generata in principal de sectorul privat.

"Dorim sa intervenim mai mult ca oricand pentru limitarea contractiei economiei, determinata in principal de sectorul privat, care genereaza peste 70% din componenta valorii adaugate brute", a spus Pogea, citat de NewsIn.

In acest sens, un rol important il are "investitia publica masiva in economie, singura in masura sa compenseze scaderea sectorului privat", a mai precizat ministrul finantelor, citat de Wall-Street.

Totodata, conform Wall-Street, ministrul Pogea a mai declarat ca masurile anti-criza, realizate in urma consultarii mediului de afaceri, nu sunt "batute in cuie", iar guvernul isi propune sa isi coordoneze masurile de relansare a economiei cu cele luate la nivel european.

"Vrem sa ne coordonam masurile cu cele luate la nivel european prin planul de redresare economica. Am reusit sa realizam programul anti-criza in urma consultarii cu mediul de afaceri, fara sa consideram aceste masuri batute in cuie", a spus Pogea, citat de NewsIn.

Guvernul a luat mai multe masuri anti-criza, cea mai importanta constand intr-un pachet de fonduri pentru investitii in valoare de 10 miliarde euro. In 20 martie, primul ministru Emil Boc a declarat ca guvernul isi propune sa faca o prima evaluare a efectelor planului anti-criza.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.