Agentia de rating a confirmat, de asemenea, in cazul ambelor banci, ratingul 'F2' pentru credite pe termen scurt si ratingul de sustinere '1'.

Ratingul pentru credite pe termen lung si cel de sustinere reflecta faptul ca atat BRD-Groupe Societe Generale, cat si UniCredit Tiriac Bank se pot astepta, in caz de nevoie, la sustinere din partea grupului bancar Societe Generale (SocGen), respectiv Bank Austria. Ratingul SocGen este 'AA-', cu perspectiva stabila.

In conditiile in care Fitch nu a efectuat o analiza integrala a BRD, nu a fost atribuit un rating individual. O schimbare, insa, a posibilitatii sau a disponibilitatii grupului bancar-mama de a ajuta BRD ar putea afecta ratingul pentru credite pe termen lung si cel de sustinere ale BRD, atrage atentia Fitch.

Fitch a confirmat, totodata, ratingul individual 'D' al UniCredit Tiriac Bank, ca urmare a analizei integrale a elementelor ce descriu situatia financiara a bancii, formata prin fuziunea HVB Tiriac cu UniCredit Romania.