Potrivit directorului executiv al departamentului Corporate Finance&Investment Banking BCR, Dan Weiler, numarul cazurilor de insolventa de la finele lunii septembrie (15.300) ar fi fost mai mare daca nu s-ar fi suprapus cu greva judecatorilor, iar dintre acestea doar 2,5%, adica 400 de companii, au intrat in reorganizare sau restructurare, scrie NewsIn.
"Companiile care au intrat in insolventa ar fi fost mai multe daca nu ar fi fost greva judecatorilor in luna septembrie. Numarul firmelor care aleg sa se reorganizeze sau sa se restructureze este foarte mic, spre deosebire de al celor care intra in insolventa. Ar trebui insa ca numarul companiilor care aleg sa se reorganizeze sa creasca, pentru a primi bani proaspeti, deoarece este foarte greu sa primesti bani proaspeti daca esti in stare de insolventa, pentru ca pierzi in fiecare luna din furnizori, precum si din bani", a declarat Dan Weiler.
Reprezentantul BCR a mai spus ca antreprenorii inca incearca sa se adapteze la conditiile pietei, insa sunt in faza de negare a dificultatilor pe care le au.
"Mai bine renunti la segmentele din afacere care nu merg bine, nu sunt rentabile. Cu siguranta ca unii vor mai si pierde. Pe de alta parte, achizitia unei companii in reorganizare ar fi o oportunitate foarte buna", a mentionat Weiler.
Reprezentanti ai mediului de afaceri, din domeniul juridic si cei din cadrul firmelor de consultanta financiara au discutat marti despre "Investitiile in perioada de declin economic", in cadrul unei dezbateri organizate de revista Business Review.
Semnal de alarma: 23.000 de firme vor intra in insolventa in acest an
Circa 23.000 de firme vor intra in insolventa in acest an, cu 58,6% mai multe decat in anul precedent, in timp ce la sfarsitul lunii septembrie numarul acestora era de 15.300.
Discutii asupra articolului "Semnal de alarma: 23.000 de firme vor intra in insolventa in acest an":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
forfetarul, sau minimalul, sa traiasca!
(1 comentariu, 30 vizualizari)
impreuna cu pogea si tot guvernul pdl-psd. tot asa sa traiasca, cu capacul la sicriu deasupea ...
sa ramana numai firmele clientelare
(1 comentariu, 29 vizualizari)
