Criza alimentara sau pachete de fum?

Evident ca trebuie sa platim la timp subventiile, in functiile de calendarul anului agricol, de procedurile de inregistrare si control a cererilor de piata. In rest, asistam de 20 de ani la aceleasi impachetari de fum mediatic si ratam fondul problemelor agricultorilor romani. Mare parte din vina apartine tocmai asociatiilor de producatori care nu-si asuma responsabilitatea organizarii pietelor si a politicilor de piata.

De ce nu cred in criza alimentara prefigurata pentru anul 2009? De ce cred ca solutia nu sta in STATUL cu mana intinsa catre STAT? De ce cred ca asociatiile de producatori nu vor sa-si defineasca interesul pentru a-l promova eficient si rapid?

Doar cateva argumente, duse de la particular la general:

• 1. Cerealele stau in hangare pentru ca producatorii au avut in toamna asteptari de preturi mai mari. Din pacate pentru ei, nu s-a intamplat asa si acum nu le convine sa vanda.

• 2. Productia de cereale nu ar trebui sa scada nici in 2009, nici dupa. Avem o cincime din terenul agricol romanesc nelucrat, iar ministerul inca nu a elaborat o legislatie specifica care sa duca la subventionarea doar a terenului cultivat si, eventual, chiar penalizarea terenului nelucrat in mod nejustificat.

• 3. O problema de fond care poate fi foarte repede rezolvata tine de simplificarea procedurilor administrative pentru plata subventiilor. S-ar economisi astfel timp si bani. Altfel, exact micii producatori care au cea mai mare nevoie de subventii nu vor ajunge la ele.

• 4. Cand vor contribui efectiv asociatiile de producatori la identificarea si eliminarea pietei la negru si a speculatiilor la tot pasul? Evaziunea fiscala in agricultura romaneasca are dimensiuni grotesti pentru o natiune cu peste 4 milioane de angajati in domeniu.

• 5. Nu avem inca o bursa a cerealelor si nici camere locale agricole. Acestea sunt solutii reale care implica transferul spre agricultori a administrarii institutionale a politicilor de piata. Lipsa implicarii organizatiilor profesionale in gestionarea pietei duce la o birocratizare excesiva, la preturi volatile si netransparente, dar si la slaba aprovizionare a pietelor.

• 6. Deunazi, guvernul a crescut subventiile din resurse proprii. Continuam sa solicitam interventia statului, cand stim ca toate programele de guvernare pentru urmatorii patru ani au inclus noi parghii fiscale, masuri de stimulare a comasarii voluntare a terenurilor, masuri de reducere a accizei la motorina la nivelul minim acceptat de UE de 21 euro/tona, cresterea rentei viagere pentru arendarea si pentru vanzarea terenurilor, suplimentarea nationala a subventiilor europene, introducerea cadastrului unitar pe cheltuiala statului s.a.m.d.

• 7. Pietele agricole romanesti nu sunt organizate si importurile le domina. Continuam sa exportam materii prime, in special cereale si oleaginoase, si importam produse finite. Repet, aici mare parte din vina apartine tocmai asociatiilor de producatori care nu-si asuma responsabilitatea organizarii pietelor si a politicilor de piata. Ne vom trezi ca sporim cheltuielile de la buget, iar agricultura romaneasca tot neperformanta ramane. Asta pentru ca reforma nu vine din interiorul pietei.

• 8. De pilda, Noua Zeelanda ne dovedeste ca reforma agriculturii poate avea loc si fara stimulente pentru motorina sau alte ajutoare, oferindu-ne o lectie practica de capitalism autentic. Productia neozeelandeza este superioara si are costuri mai mici decat in perioada in care se ofereau subventii si alte stimulente fiscale sau de sustinere artificiala a preturilor. Acum sistemul sau agricol este unul dintre cele mai eficiente si inovative din lume, dar pentru asta au avut nevoie de doua decenii de piata libera de orice forma de protectionism si imixtiune statala. La noi nimeni nu discuta serios si aceasta perspectiva, cu atat mai putin populista cu cat suntem in plina campanie electorala.

• 9. Definirea interesului taranului si a producatorului agricol roman este pasul esential, ratat in majoritatea dezbaterilor publice. Asta implica insa organizarea lor in structuri reprezentative de interese. Adevarul este ca interesului public s-a definit pana acum in Romania intr-o maniera personala sau privata, in timp ce interesul particular a capatat puternice accente publice. Confuzia are un efect nociv: suntem incapabili sa gestionam eficient raporturile institutionale si cele public-privat. In cazul concret al fermierilor cel putin trei chestiuni trebuie foarte clar stabilite acum:

• care este capacitatea agriculturii romanesti de a raspunde prompt la semnalele pietei agricole nationale si mondiale actuale?
• care sunt cele mai eficiente scheme de ajutor pentru producatorii romani, fara a cadea nici in mirajul statului maximal - apelam la interventii de conjunctura sau de interventii cu caracter permanent, din surse europene si/sau nationale?
• care sunt provocarile cruciale la care trebuie sa facem fata?

• 10. Faptul ca avem imobilizati vreo 4 milioane de romani in agricultura ma obliga sa discut despre solutia reala ce tine si de reconversia profesionala, de realocarea spre agricultura in ferme performante si in industriile agro-alimentare sau alte industrii.

• 11. In final, reamintesc ca au fost adoptate in Parlamentul European noile directii ale Politicii Agricole Comunitare, care prezerva parte semnificativa din interesele si solicitarile Romaniei. Protectionismul agricol european promovat cu cerbicie de catre Parlament, in detrimentul intentiilor mult mai liberale ale Comisiei Europene, se vor izbi mai devreme sau mai tarziu de tendintele de liberalizare a pietelor agricole mondiale din cadrul OMC. Pe scurt, negocierile din cadrul OMC pot impune UE o liberalizare mult mai drastica a PAC, decat cele discutate la nivel comunitar.

---

Despre autor: