In cinci luni, numarul participantilor a crescut cu 600.000, iar valoarea neta a activelor – de sase ori. Activele fondurilor de pensii sunt separate de cele ale administratorilor, contributiile participantilor fiind puse la adapost de orice dificultati prin care pot trece administratorii fondurilor de pensii.
Criza de pe pietele financiare nu a marcat fondurile de pensii private din Romania. Conform bilantului prezentat de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), evolutia acestora in trimestrul III a fost constanta, fara evenimente majore. Astfel, la sfarsitul lunii septembrie, in sistemul pensiilor private obligatorii erau incasate contributii pentru 3.779.084 de persoane. Cresterea numarului de asigurati pentru o pensie privata obligatorie a fost spectaculoasa, cu aproape 600.000 de persoane in cinci luni, cat s-a scurs de la demararea acestui sistem.


Despre autor:

Gandul

Sursa: Gandul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.