Seful Executivului a mentionat, in cadrul sedintei de miercuri a Executivului, ca va trimite Comisiei Europene o notificare in care va fi explicata decizia Guvernului, fundamentata in primul rand pe necesitatea pastrarii locurilor de munca. „Nu se pune problema protejarii industriei. Problema fundamentala este aceea a protejarii locurilor de munca. Consider ca este obligatia Guvernului sa protejeze locurile de munca", a declarat premierul, potrivit NewsIn.
Premierul Tariceanu a discutat miercuri dimineata cu presedintele Traian Basescu pe tema suspendarii taxei de prima inmatriculare pentru masinile noi. Intalnirea a avut loc la Palatul Cotroceni si a durat aproximativ 30 de minute.
In timpul vizitei de luni la uzinele Dacia Pitesti, Basescu a adus pentru prima data in discutie posibilitatea suspendarii taxei de prima inmatriculare aplicabile masinilor noi, ca masura de stimulare a productiei la Dacia.
Ulterior, Tariceanu a declarat ca Executivul va aproba un act normativ prin care va suspenda, pentru o perioada limitata, aplicarea taxei auto pentru masinile noi. "Masinile second-hand au omorat vanzarile de la Dacia si le vor omori si pe cele de la Ford. Atunci, cea mai eficienta masura este suspendarea importurilor prin anularea taxei pentru masinile noi. Practic, pastram taxa pentru masinile second-hand", a declarat luni Tariceanu.
Taxa auto, suspendata pana la finele anului viitor
Guvernul a decis suspendarea, in perioada 1 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009, a aplicarii taxei auto pentru masinile noi Euro 4 care nu depasesc capacitatea cilindrica de 2000 cm cubi, a anuntat premierul Tariceanu, precizand ca CE nu ar contesta decizia, potrivit consultarilor preliminare.
Discutii asupra articolului "Taxa auto, suspendata pana la finele anului viitor":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
taxa de prima inmatriculare
(10 comentarii, 701 vizualizari)
nu mai exista aceasta taxa de la 1 iulie 2008. acum se plateste taxa de poluare. sunt doua taxe distincte.sa o suspende pe cea de poluare. nu poti suspenda ceva ce nu exista.
razgandeanu a recunoscut!!!
(1 comentariu, 320 vizualizari)
i-si bat joc tot de cei cu bani putini
(7 comentarii, 235 vizualizari)
doamneeeeeeee cata prostie!!!!!!!!!!!!!!
(2 comentarii, 189 vizualizari)
sigur
(1 comentariu, 182 vizualizari)
da' autosuspendare?
(2 comentarii, 175 vizualizari)
+9un guv. prost
(2 comentarii, 175 vizualizari)
tariceanul un nemernic........
(2 comentarii, 157 vizualizari)
razgandeanu a recunoscut!!!
(1 comentariu, 132 vizualizari)
micul adrian abereaza
(1 comentariu, 129 vizualizari)
sh fratilor
(1 comentariu, 111 vizualizari)
vai de capul lor
(2 comentarii, 89 vizualizari)
cei ca ati platit taxa ce faceti
(1 comentariu, 86 vizualizari)
de ce tre` sa platim taxa asta de poluare
(2 comentarii, 85 vizualizari)
de ce ?
(2 comentarii, 81 vizualizari)
taxa de poluare
(1 comentariu, 73 vizualizari)
