Orange Romania va aduce in tara noul iPhone 3G pe data de 22 august, aparatul imbinand toate caracteristicile iPhone cu capabilitatile retelei 3G, se arata intr-un comunicat de presa, transmis, miercuri, de compania de telefonie mobila.

iPhone 3G permite viteze de doua ori mai mari decat in cazul modelului precedent (pe baza testelor 3G si EDGE. Vitezele obtinute variaza in functie de conditiile din retea), are GPS incorporat pentru utilizarea serviciilor mobile de localizare si software-ul iPhone 2.0 care include accesul la Microsoft Exchange ActiveSync si ruleaza sute de aplicatii ale altor dezvoltatori, disponibile prin noul App Store.

"Suntem incantati ca suntem singurul operator care aduce in Romania iPhone 3G. Datorita retelei broadband extinse care permite transferul datelor la viteze 3G/HSDPA, clientii Orange din Romania vor avea posibilitatea sa se bucure de o experienta completa iPhone 3G incepand din data de 22 august”, a declarat CEO-ul Orange Romania, Richard Moat.

Pe data de 22 august, la ora 00:00, Orange va deschide simultan portile a 6 magazine Orange din tara, unde clientii Orange sunt asteptati sa ia parte la lansarea oficiala a iPhone: Orange concept store din Bucuresti si magazinele Orange din Iasi (Bd. Anastasie Panu), Cluj (Bd. 21 Decembrie), Brasov (St. Muresenilor), Timisoara (Bd. Republicii) si Constanta (Sos. Stefan cel Mare).

Incepand din 7 august, clientii isi pot inregistra online pre-comanda la adresa de web a Orange Romania.

O retea extinsa care se bazeaza pe tehnologiile EDGE, Wi-Fi, 3G si HSDPA ofera clientilor posibilitatea sa beneficieze de internetul mobil oricand si aproape oriunde. In plus, Orange va lansa noi planuri tarifare si beneficii pentru clientii iPhone 3G.

Noul model iPhone compatibil 3G a fost lansat in Austria, Portugalia si Elvetia incepand cu 11 iulie, in Franta din 17 iulie, iar pe celelalte piete din Europa, Orientul Mijlociu si Africa va fi lansat in cursul acestui an, potrivit reprezentantilor Orange si Apple.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.