Infiintarea companiei energetice nationale contravine normelor europene a declarat presedintele Institutului National Roman pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Surselor de Energie (IRE), Jean Constantinescu

"Comisia Europeana a acceptat intentia Romaniei de infiinta o companie nationala (de stat), dar a atentionat asupra respectarii legilor concurentei. S-au dat si unele criterii. Daca este holding, compania trebuie sa cuprinda cel mult 45% din actualele capacitati de productie. In caz contrar, maximul admis in proprietatea statului este de 25% din piata nationala. In Romania, numai Hidroelectrica singura detine 40% din capacitatea de productie a sectorului. Oricum, Guvernul a primit semnale clare ca trebuie sa deblocheze privatizarile", a declarat, citat de NewsIn, presedintele IRE.

Acesta a subliniat ca majoritatea tarilor UE au separat deja activitatile, care erau integrate inainte de 1990, iar faptul ca Potrivit lui Jean Constantinescu, Guvernul se foloseste de exemplele Frantei, Cehiei sau Germanie, care nu sunt relevente deorece aceste tari se afla in confilict pe aceasta tema cu UE. "Cele trei tari europene citate sunt minoritare, in conflict deschis cu UE din anul 1996, de cand a intrat in vigoare prima Directiva UE a pietei energiei electrice, si nu sunt exonerate de obligatia de a separa retelele si de a diminua companiile de energie electrica", a declarat presedintele IRE.

Acesta a precizat ca spre deosebire de Romania, aceste tari nu se confrunta cu lipsa fondurilor de investitii din sector deoarece au dezvoltat deja sisteme ale energiei electrice moderne si profitabile. "In Franta, 96% din productia de energie electrica este nucleara si hidroelectrica. Cu toate acestea, nu se poate spune ca in prezent consumatorii francezi se bucura de cele mai bune preturi si servicii de pe continent. (...) Germania, cu patru mari societati integrate, nici una in pozitie dominanta, si sute de societati mici, pare acum hotarata sa separe retelele si sa se alinieze politicii UE. Cehia a putut sa motiveze compania CEZ prin ponderea capacitatii de interconectare in consumul total al tarii, mai ridicata decat media europeana, competitorii puternici din tarile vecine avand acces efectiv pe piata interna, si prin faptul ca CEZ este deja privatizata in proportie de 40%. Nu este cazul Romaniei, care nu a privatizat nimic in sectorul generarii de energie si care dispune de o capacitate de interconexiune sub 10% din consumul intern", a mai spus Constantinescu.

Potrivit presedintelui IRE, infiintarea unei companii integrate va afecta in primul rand consumatorul, care va suporta un pret mai mare, dictat de compania dominanta, apoi privatizarea ELCEN, a CET-urilor sau a complexurilor care vor deveni neinteresante pentru potentialii investitori deoare ce nu vor putea concura cu o companie dominanta care "in realitate va detine o pondere de 80% din piata".

"Compania integrata este prezentata ca un panaceu pentru dezvoltarea economica, cand de fapt se urmareste controlul pietei energiei si al privatizarilor de hidrocentrale mari", a adaugat Jean Constantinescu.

In opinia sa, pentru ca Romania sa devina un jucator important pe piata energie din sud-estul Europei, asa cum se doreste, ar trebui sa investeasca masiv in retehnologizarea si modernizarea capacitatilor de productie. "Romania foloseste de doua ori mai mult gaz decat tarile vestice pentru a produce aceeasi cantitate de energie", a declarat Constantinescu.

Oficialul IRE a subliniat ca retehnologizarea si modernizarea acestor capacitati poate fi facute numai de catre investitori strategici.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.