Cheltuielile bugetului de stat pe 2008 se majoreaza cu 4,4 miliarde lei, iar veniturile cu 3,8 miliarde lei, transporturile urmand sa primeasca cei mai multi bani din sumele alocate suplimentar pentru acest an, arata proiectul de ordonanta de urgenta privind rectificarea bugetara

Cea mai mare contributie la cresterea veniturilor o are taxa pe valoarea adaugata (TVA), cu 2,9 miliarde lei, in timp ce restul de 900 milioane lei este asigurat din impozitul pe profit.

Ministerul Transporturilor (MT) primeste aproape 1,5 miliarde lei de la bugetul de stat, bani care vor fi folositi, in cea mai mare parte, pentru proiecte de infrastructura rutiera si feroviara, potrivit declaratiilor facute recent de ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian.

Din banii alocati MT, cea mai mare suma (652,2 milioane lei) revine transportului feroviar, respectiv pentru reabilitarea caii ferate Bucuresti-Constanta, realizarea sistemului de telecomunicatii, dotarea cu vagoane noi AVA 200 si pentru modernizarea parcului de vagoane si locomotive.

Alte 553,6 milioane lei sunt alocate transportului rutier - pentru investitii, reparatii capitale la drumuri nationale si pentru programele cu finantare rambursabila.

Alte 151 milioane lei vor fi alocate pentru achitarea serviciilor de mentenanta la transportul cu metroul. Aproape 30 milioane lei vor fi cheltuite pentru investitii in portul Constanta si pe canalele navigabile, in aceasta suma fiind inclusa si subventia acordata Administratiei Fluviale a Dunarii de Jos Galati.

Transportul aerian beneficiaza de aproape 53 milioane lei pentru reparatii ale pistei de aterizare-decolare de pe Aeroportul Baneasa, investitii la Aeroportul Timisoara si pentru asigurarea conditiile optime de functionare a aeroportului din Constanta pentru zborurile NATO.

In plus, Ministerul Transporturilor va primi peste 500 milioane lei din credite externe, pentru reabilitarea de drumuri, constructia de autostrazi, modernizarea retelei de cale ferata si a metroului.

Dupa Transporturi, cei mai multi bani (376 milioane lei) vor fi alocati Ministerului Economiei si Finantelor, Ministerului Apararii (200 milioane lei) si Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor (aproape 200 milioane lei).

Ministerul Educatiei si Finantelor beneficiaza, pe de-o parte, de fonduri de 376 milioane lei, din care o parte semnificativa - 132 milioane lei - va fi utilizata pentru programul informatic al ANAF, iar alte 131 milioane - pentru productia de apa grea necesara unitatilor 3 si 4 de la Cernavoda.

In scopul acordarii despagubirilor civile, derulate prin Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, au fost alocate 90 milioane lei, iar pentru subventiile pe produse la CNH Petrosani - alte 23 milioane lei.

In plus, MEF primeste bani si pentru Actiuni Generale, astfel: 500 milioane lei pentru dobanzi aferente datoriei publice si plati in contul creditelor garantate si/sau subimprumutate, 180 milioane lei pentru fondul national de preaderare, 300 milioane lei reprezentand contributia Romaniei la bugetul UE, 20 milioane lei pentru ajutoare de stat si 80 milioane lei pentru fondul national de dezvoltare.

Ministerul Apararii va primi 200 milioane lei pentru finantarea programelor majore de inzestrare aflate in derulare din anii precedenti, cu termen de finalizare in 2008, pentru modernizarea a doua avioane IAR 99, din dotarea Fortelor Aeriene Romane, precum si pentru achizitionarea unui pachet logistic necesar pentru operarea si mentenanta avioanelor.

Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor primeste aproape 200 milioane lei, jumatate din aceasta suma fiind alocata constructiei de sali de sport, iar 45 de milioane lei pentru asfaltarea si reabilitarea unor drumuri, 35 milioane lei pentru alimentarea cu apa a satelor, 10 milioane pentru constructia de locuinte sociale si alimentarea lor cu apa si alte fonduri pentru diferite programe.

Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile
a primit 36 milioane lei, din care 20 milioane lei pentru sustinerea financiara a administratiei publice centrale si locale in realizarea proiectelor de investitii cuprinse in programele multianuale prioritare de mediu si gospodarire a apelor, 10 milioane lei pentru obiective de investitii impotriva inundatiilor, 4 milioane lei - cheltuieli de capital, iar 2 milioane lei pentru asigurarea contributiei Romaniei la programe cu finantare externa rambursabila.

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a primit 100 milioane lei pentru derularea programului de eradicare a bolilor, programului de supraveghere, prevenire si control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protectia mediului si alte scopuri.

Pe de alta parte, Ministerul Culturii si Cultelor a primit 50 milioane lei, in principal pentru acordarea de sprijin financiar cultelor religioase recunoscute in Romania, pentru construirea si modernizarea unor lacasuri de cult si sprijinirea unor activitati ale acestora, conform legii. Totodata, se propune acordarea de sprijin pentru Centrul Eparhial Ortodox Roma si pentru Parohia Ortodoxa Romana Pavia, din Italia, precum si pentru Parohia Ordotoxa Romana "Sf. Maria Christchurch" din Noua Zeelanda.

Ministerul Afacerilor Externe are alocate 45 milioane lei pentru suplimentarea sumelor destinate platii chiriilor pentru spatii de lucru si locuit, pentru deschiderea de noi reprezentante sau schimbarea unor sedii.

Ministerul Internelor si Reformei Administrative
a primit 60 milioane lei pentru constituirea stocurilor minime de siguranta pentru produse petroliere in anul 2008.

Serviciul Roman de Informatii primeste, pe de-o parte, 289,9 milioane lei, pentru continuarea derularii programelor si proiectelor necesare indeplinirii obiectivelor specifice, dar, pe de alta parte, este pe minus la fondurile provenite din credite externe, cu 282,9 milioane lei.

Serviciul de Informatii Externe primeste 7 milioane lei, pentru programe de modernizare.

Cancelaria Primului Ministru are alocate 25 milioane lei, pentru proiecte de comunicare si informare realizate de Agentia pentru Strategii Guvernamentale, pentru plata unor drepturi reprezentand renta viagera si indemnizatia de merit acordate sportivilor, precum si pentru asigurarea sumelor necesare realizarii programelor sportive.

Secretariatul General al Guvernului beneficiaza de 20,3 milioane lei pentru acoperirea cheltuielilor de personal pe anul 2008 la Departamentul pentru Afaceri Europene, potrivit actelor normative in vigoare, precum si pentru desfasurarea activitatii organizatiilor minoritatilor nationale.

Administratia Prezidentiala
a primit un milion de lei pentru derularea activitatilor de protocol si a deplasarilor externe ale presedintelui Romaniei.

Deficitul bugetului general consolidat ar urma sa fie mentinut, insa, la 2,3% din PIB, ca urmare a revizuirii in crestere a produsului internbrut pentru acest an, de catre Comisia Nationala de Prognoza (CNP), de la 440 miliarde lei la 475 miliarde lei.

Astfel, Comisia Nationala de Prognoza (CNP) se asteapta, pentru acest an, la un PIB de 475 miliarde lei, fata de estimarea anterioara, de 440 miliarde lei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.