Consiliul Concurentei a avertizat Consiliul Judetean (CJ) Arad ca proiectul de hotarare privind privatizarea Aeroportului Arad, aprobat anul trecut, poate conduce la practici anticoncurentiale din partea operatorilor aeroportuari, deoarece contine elemente discriminatorii

Printr-o hotarare a CJ Arad, din anul 2007, a fost stabilita metoda de privatizare prin majorarea capitalului social cu aport de capital privat, "prin atragerea de investitori strategici - companii aeriene“, iar, in urma majorarii capitalului social, investitorul strategic sa detina o treime din capitalul social al SC "Aeroportul Arad" SA, transmite corespondentul NewsIn.

Printr-o adresa, Consiliul Concurentei mentioneaza ca "CJ Arad intervine in operatiunea de piata, prin restrangerea dreptului de subscriere la majorarea capitalului social doar la companiile aeriene care opereaza pe piata transportului aerian". "Astfel, se poate considera ca privatizarea contine elemente discriminatorii, fiind necesara analizarea compatibilitatii acestei masuri de catre Comisia Europeana. De asemenea se considera ca acordarea dreptului de subscriere la majorarea capitalului social exclusiv companiilor aeriene poate conduce la practici anticoncurentiale din partea operatorilor aeroportuare", se arata in adresa Consiliului Concurentei remisa CJ Arad.

In urma acestei adrese, pentru a nu ingradi dreptul de subscriere, Consiliul Judetean a modificat proiectul de hotarare privind privatizarea Aeroportului Arad, cu formularea: "Se aproba ca metoda de privatizare, majorarea capitalului social cu aport de capital privat prin atragerea de investitori strategici". Noul proiect de hotarare urmeaza sa fie supus aprobarii consilierilor, in urmatoarea sedinta a Consiliului Judetean.

Membrii CJ Arad au aprobat, anul trecut, in luna august, privatizarea aeroportului, prin metoda majorarii capitalului social cu 33 la suta, prin aport de capital privat. Pretul de oferta in vederea majorarii capitalului social la SC Aeroportul Arad SA, prin aport de capital privat, a fost stabilit la 50 lei pentru o actiune, iar numarul de actiuni care vor fi emise este de 534.742 lei, rezultand o valoare totala a pachetului de 26.737.100 lei.

Aeroportul aradean intentioneaza sa efectueze investitii de modernizare si dezvoltare constand in construirea unei aerogari si a unui turn de control. Sursele de finantare pentru aceste investitii vor fi obtinute prin aportul in numerar al unor investitori strategici, care sa preia un pachet de 33,33 la suta din actiunile societatii. Conform raportului de evaluare, valoarea finala estimata a SC Aeroportul Arad SA va fi de 45.845.213 lei (12.735.000 euro).

In prezent, actionarul majoritar al aeroportului este Consiliul Judetean Arad, care detine un pachet de 99,8 la suta din actiuni, in timp ce Consiliul Local Curtici detine 0,02 la suta, SC Carpatair 0,01 la suta, iar 0,07 la suta dintre actiuni sunt in posesia unor persoane fizice. Dupa efectuarea majorarii capitalului social, actualii actionari vor mai detine 66,67 la suta dintre actiuni, iar investitorul strategic 33,33 la suta.

Majorarea capitalului social prin aport de capital privat in numerar de la 10.696.461 lei la 16.043.889 lei la SC Aeroportul Arad SA se va face cu respectarea prevederilor legale privind dreptul preferential la subscriere a actionarilor privati existenti in societate.

Aeroportul din Arad dateaza din 1936, de cand s-a finalizat constructia actualei aerogari, iar pista din 1953.

Obiectivele minime pentru dezvoltarea aeroportului ar fi lucrari asupra extinderii pistei de aterizare pana la 2.500 metri liniari si repararii suprafetei de pista existente, pana la sfarsitul anului 2008 si pana la 3.000 metri pana la sfarsitul anului 2011. De asemenea, se impune repararea cailor de rulare si extinderea lor pe aceeasi dimensiune cu pista de aterizare, in acelasi termen ca si extinderea pistei de aterizare. Potrivit unui studiu de oportunitate, facut de firma germana Symbios GmbH, se impun cel putin 12 investitii majore pentru incadrarea Aeroportului International la standarde europene.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.