Blue Air a prezentat astazi noua aeronava care intra in flota companiei: primul Boeing 737-800 Next Generation. Din aceasta vara, liderul low-cost in Romania incepe operarea cu aeronave de ultima generatie, care au capacitati mai mari si un grad de eficienta superior.
Pasagerii zborului Blue Air de marti, 08 iulie 2008, cu destinatia Paris, au avut placerea de a calatori pentru prima data la bordul noii aeronave Blue Air, un Boeing 737-800 Next Generation. Blue Air este in prezent singura companie aeriana romaneasca ce detine in flota sa un Boeing 737-800 NG operabil. Alte 7 aeronave NG vor intregi flota companiei in urmatorii ani.

Primul Boeing 737-800 NG
se alatura astfel celorlalte sapte aeronave Boeing 737 ce alcatuiesc flota Blue Air. Urmatoarea aeronava Boeing 737-800 va fi activa pe zborurile Blue Air incepand cu luna decembrie a acestui an, urmand ca in prima jumatate a anului 2009 si cel de-al treilea avion de acelasi tip sa fie inclus in flota companiei.

„Am initiat acest proces de reinnoire dintr-o serie de considerente de importanta egala, principalul obiectiv fiind cresterea eficientei. Mai intai, pentru ca strategia noastra de dezvoltare, care include introducerea de noi curse si frecvente, trebuie sustinuta de un avans tehnologic bazat in principal pe un consum redus de combustibil. Apoi, pentru ca aceste aeronave de capacitate mai mare vor putea prelua fluxul crescand de pasageri ce aleg zborurile companiei Blue Air. Nu in ultimul rand, seria Next Generation reduce emisiile de CO2 cu pana la 4 %, aducand considerabile beneficii economice si de protectie a mediului inconjurator.”, declara Gheorghe Racaru, director general al Blue Air.

In luna iunie a acestui an, Blue Air a semnat un contract de achizitionare a trei avioane Boeing 737 Next Generation seria 900 ER. In februarie 2008, compania aeriana cu baza in Bucuresti a mai comandat doua aeronave tip 737-800. Avioanele vor fi echipate cu Blended Winglets, tehnologie ce imbunatateste consumul de combustibil, reducand considerabil emisiile de noxe. Cele cinci aeronave vor fi livrate in urmatorii ani.

boeing 737 NGNumarul unu pe piata de transport aerian in sistem low-cost, Blue Air are capital 100% privat romanesc. Compania este autorizata sa efectueze zboruri regulate interne si internationale de pasageri, zboruri de tip charter la cerere, zboruri internationale de pasageri de tip charter si transporturi cargo. Flota companiei este constituita in prezent din opt aeronave Boeing 737: patru 737 - 300 (capacitate: 136 - 170 de locuri), trei 737 - 400 (136 - 170 de locuri) si noul 737 - 800 (avand o capacitate de 189 de locuri).

Blue Air a transportat in anul 2007 peste 900.000 de pasageri, ceea ce reprezinta o dublare a traficului fata de 2006. In 2005, compania transportase peste 240.000 de pasageri. Gradul de ocupare a atins 84 % anul trecut, in crestere considerabila fata de cele 77 de procente din 2006. Pentru acest an, Blue Air anticipeaza un total de 1.200.000 de calatori si un grad de ocupare de 83 de procente. In ceea ce priveste indicatorii economici, Blue Air a inregistrat o cifra de afaceri de 95 de milioane de Euro in 2007 si estimeaza 120 de milioane pentru 2008. Echipajele Blue Air sunt formate din piloti experimentati (majoritatea avand peste 15.000 de ore de zbor).

Familia de avioane 737 Next Generation este cea mai avansata din punct de vedere tehnic, in randul avioanelor din aceeasi clasa. Succesul de piata al seriei 737 NG este confirmat de investitorii financiari din domeniul aviatic, care au catalogat in mod constant seria ca fiind preferata datorita potentialului de desfacere foarte larg, eficientei superioare si costurilor de operare reduse.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.