Stabilit de la inceputul anului la 500 de lei pe luna, salariul minim brut garantat pe tara a devenit un motiv de disputa intre cele trei parti din cauza unui articol neclar din Hotararea de Guvern 1507 din 2007. Textul actului spune ca, „incepand cu 1 iulie 2008, salariul de baza minim brut garantat in plata va fi de 540 lei lunar, (...) in conditiile realizarii principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv cres- terea produsului intern brut, tinta de inflatie, precum si nivelul productivitat ii muncii“. In aceste conditii, sindicatele isi cer drepturile, in timp ce guvernul si angajatorii privati dau din umeri, cu toate ca sustin ca si la stat, si la privat, angajatii primesc salarii mai mari decat nivelul minim.

Pacuraru incearca sa iasa din ecuatie
Motivele pentru care statul nu poate creste acum salariul minim, enuntate de ministrul muncii Paul Pacuraru, erau, recent, presiunea inflationista, cresterea automata a unor ajutoare si indemnizatii calculate in functie de salariul minim si impactul pe care il va avea asupra salariilor din sectorul privat, care vor trebui majorate.

La nici doua saptamani de la discutia cu sindicatele si patronatele, ministrul muncii incearca sa-si ia definitiv mana de pe salariul minim. El vrea sa nu mai existe nicio legatura intre indemnizatii si venitul minim. Astfel, un proiect de lege publicat pe site-ul Ministerului Muncii introduce termenul de „indicator de referinta“, care se stabileste si se modifica de guvern si in functie de care se calculeaza indemnizatia de somaj si alte cateva zeci de drepturi banesti.

Citeste si:

Incepand cu 1 ianuarie 2009, cand ar urma sa intre in vigoare legea, valoarea indicatorului a fost stabilita la 500 de lei.

Pacuraru sustine ca „acest proiect de lege se discuta de ani de zile, trebuia promovat“ si nu are nicio legatura cu batalia din jurul salariului minim. Potrivit ministrului de resort, daca salariul minim ar creste de la 500 la 540 de lei, bugetul nu ar pierde mai mult de 15 milioane de euro pe an, suma ce poate fi suportata cu usurinta. Paul Pacuraru ne-a declarat ca „patronatele nu sunt de acord cu majorarea“ din cauza ca aceasta va genera o crestere in cascada a tuturor salariilor din mediul privat. „Sindicatele se lupta in mod deformat cu guvernul. Ele trebuie sa negocieze cu patronatele“, conchide ministrul muncii.