Business 4 Iulie 2008 19:10
Suprafata agricola din Romania cultivata in sistem ecologic ar putea depasi 20% pana in 2015, in conditiile in care Ministerul Agriculturii va subventiona agricultura bio, a declarat, joi, pentru NewsIn, presedintele Asociatiei Operatorilor din Agricultura Ecologica-Bio Romania, Marian Cioceanu.
„In acest moment, agricultura ecologica reprezinta doar 1% din suprafata totala de aproximativ noua milioane de hectare din Romania. In Romania aceast tip de agricultura poate exploda, insa numai in conditiile in care se vor acorda si la noi subventii asa cum se intampla in toate tarilee Uniunii”, a spus Cioceanu.

Potrivit presedintelui Bio Romania, asociatia solicita Ministerului Agriculturii „subventionarea unui procent din plata taxei de certificare catre un organism de inspectie si certificare pentru toata suprafata aflata in agricultura ecologica, precum si realizarea unei metode de calcul (UVM) care sa ajute si crescatorii de animale”. De asemenea, Bio Romania cere alocarea de resurse financiare care sa acopere toata suprafata fermei in cazul reintroducerii sub-masurii de Agricultura Ecologica si sustinerea alocarii sprijinului pentru costurile de tranzitie (Conform art. 39(4).

„Solicitam sprijin pentru realizarea si implementarea campaniilor de sensibilizare a consumatorilor in colaborare cu marile lanturi de magazine. Ne dorim ca mancarea din spitale si suplimentul alimentar pentru copiii nostri din scoli sa fie sanatoase, curate, produse ale agricultorului roman, certificat ecologic”, a adaugat Marian Cioceanu.

Potrivit reprezentantilor Bio Romania, in 2008 va fi un record de productie a ecologica. „Spre exemplu, la grau si mazare vor fi recolte de 4 tone la hectar, la orz 5 tone, iar la soia orz, 5 tone la hectar”, sustin reprezentantii asociatiei. Acestia au adaugat ca in acest moment peste 95% din productie merge la export. Din acest motiv, in hypermarketurile din Romania ajung produse bio importate, care au preturi duble fata de cele obtinute din agricultura clasica.

Asociatia Operatorilor din Agricultura Ecologica-Bio Romania s-a infiintat joi, la Sibiu, si din ea fac parte mai multe asociatii locale si regionale de profil.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.