"Este un pas important pentru a civiliza si a face mai transparent comertul in aceste retele mari de distributie", a declarat minsitrul agriculturii, Dacian Ciolos, prezent la semnarea documentului.
Acesta a mai spus ca pe termen mediu si lung aplicarea Codului ar putea avea un efect benefic asupra preturilor pentru consumatorul final. Presedintele Romalimenta, Sorin Minea, a precizat ca "diferenta de pret va aparea abia in urmatoarele trei sau patru luni."

Codului de Bune Practici va intra in vigoare numai dupa ce Consiliul Concurentei, caruia urmeaza sa-i fie inaintat, va confirma faptul ca prin continutul lui nu se incalca legislatia concurentei. Dupa intrarea in vigoare, ca o garantie a respectarii acestuia, furnizorii si comerciantii vor prevede expres in preambulul contractului principiile lui.

Documentul a fost semnat din partea furnizorilor de Romalimenta, Asociatia Romana a Carnii (ARC), Asociatia Patronala din Industria Laptelui (APRIL), Patronatul National al Viei si Vinului (PNVV), Patronatul Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Fainoase (ROMPAN), Patronatul Roman al Carnii de Porc (PRCC) si Uniunea Nationala a Crescatorilor de Pasari (UNCPR).
Din partea comerciantilor Codul a fost semnat de reprezentantii Metro Cash&Carry Romania SRL, Real-Hypermarket Romania SRL, Romania Hipermarche SA, Selgros Cash&Carry SRL, Carrefour Romania SA, MGV Distri Hiper SA si Kaufland Romania SRL.

Potrivit proiectului Codului de Bune Practici, exista cinci capitole care stabilesc anumite conditii in relatia producator-retailer, respectiv negocierile comerciale, preturile si conditiile de plata, promotii, compensari si litigii. Astfel, semnatarii Codului convin asupra existentei unui contract cadru, care va respecta legislatia in vigoare si clauzele din Cod.

Citeste si:

"Retailerul nu poate scoate de la vanzare un produs al furnizorului fara un temei just si cu o notificare prealabila scrisa. Delistarea produselor unui distribuitor care comercializeaza printr-un retailer peste 30 % din cifra sa de afaceri se va face in etape. Retailerul nu va delista produsele distribuitorului, produse marca producator, pe motivul promovarii produselor din aceeasi gama, marca proprie a retailerului", se precizeaza in proiectul de Cod.

In ceea ce priveste eliminarea anumitor taxe, in proiectul de Cod se mentioneaza ca distribuitorul nu poate fi obligat, in mod direct sau indirect, sa contribuie la costurile de marketing ale magazinului. De asemenea, distribuitorul nu poate fi obligat sa contribuie la costurile de deschidere a unui nou magazin, la cele legate de cresterea suprafetei de vanzare, amenajari si renovari.

"Este interzis ca retailerul sa ii ceara distribuitorului cel mai bun pret de pe piata sau sa il conditioneze pe acesta sa nu vanda si altor comercianti la acelasi pret final sau mai mic la care vinde si retailerului (...). In pretul de achizitie se includ tarifele serviciilor prestate de retailer", se precizeaza in proiect.
De asemenea, daca retailerul solicita o plata distribuitorului pentru promovarea unui produs, retailerul va desfasura respectiva promotie numai dupa primirea acordului scris din partea distribuitorului.
Mai mult, baza de calcul a discounturilor si oricaror alte taxe sau servicii va fi definita in termeni clari si cuprinsa in contract. Dincolo de obligatii, retailerii primesc prin acest Cod si dreptul de a refuza receptia marfii in conditiile in care aceasta nu indeplineste standardele de calitate, nu respecta cantitatile prevazute in contract sau nu respecta standardele legate de ambalare si de etichetare. Potrivit proiectului de Cod, retailerul si producatorul vor apela la medierea intre parti pentru a rezolva orice litigiu care va rezulta din nerespectarea codului.

Disputa dintre retaileri, procesatori si producatori a fost declansata la inceputul lunii martie, cand patronatele si sindicatele din industria alimentara au acuzat supermarketurile din Romania de abuzuri de putere exercitate asupra producatorilor nationali, prin impunerea unor conditii contractuale excesive.
In urma unei intalniri mediate de MADR, producatorii, procesatorii si retailerii au fost de acord cu infiintarea unui Cod de Bune Practici. Astfel, Guvernul a decis, pe 26 martie, infiintarea unui grup de lucru pentru elaborarea unui cod de bune practici privind relatiile dintre furnizori si hipermarketuri. Din grupul de lucru fac parte reprezentanti ai Ministerului Economiei si Finantelor, ai Ministerului Agriculturii si ai Ministerului IMM-urilor.