Preturile anumitor produse ar putea scadea pe viitor, in momentul in care marile lanturi de magazine nu vor mai beneficia de contracte preferentiale cu producatorii si vor fi nevoite pentru a face fata concurentei sa reduca propriile taxe.
La sfarsitul saptamanii recute, reprezentantii retailerilor si ai producatorilor au ajuns la un acord in ceea ce priveste majoritatea prevederilor Ghidului de Bune Practici, insa cel mai important punct, definirea preturilor de achizitie, va fi discutat pe 24 iunie. Totodata, ambele parti au ajuns la un acord referitor la taxe, care nu vor mai fi obligatorii si nu vor mai fi incluse in anexele contractelor.
Ghidul de Bune Practici a fost promovat de Ministerul Agriculturii ca un instrument de a media tensiunile dintre producatori si retaileri si sa incurajeze o concurenta sporita pe acest segment. „Taxa de deschidere de magazin, de exemplu, nu mai poate fi impusa, iar daca un producator nu o accepta nu poate fi dat afara din magazin, iar cuantumul taxei poate fi negociat”, a declarat la sfarsitul saptamanii trecute Sorin Minea, presedintele Romalimenta, la finalul intalnirii dintre retaileri si producatori, ce a avut loc la Ministerul Agriculturii.
Definirea pretului de achizitie ar insemna ca un produs care are un pret de lista de 10 lei, unde sunt incluse costul de productie si marja de profit a firmei producatoare, sa ajunga la preturi diferite in fiecare lant de magazine, in functie de taxele pe care retailerul le impune. Astfel, daca un magazin impune taxe de 20%, pretul final afisat va fi de 12 lei.
Hipermarketurile se vor duela in taxe si comisioane pentru cel mai bun pret
Producatorii nu vor mai fi obligati sa incheie contracte de exclusivitate la preturi preferentiale
Sursa: Gandul
Gandul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Hipermarketurile se vor duela in taxe si comisioane pentru cel mai bun pret":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
exista solutii
(1 comentariu, 144 vizualizari)
si anume un pret net net egal catre toti clientii producatorului la care se adauga taxele solicitate . si diferentierea preturilor de raft va fi in functie de obraznicia cererilor retailerilor .
supermarketuri
(1 comentariu, 134 vizualizari)
macar de s-ar concretiza ceva
(1 comentariu, 122 vizualizari)
