Business 7 Iunie 2008 01:24
Comertul cu amanuntul din Romania a inregistrat un avans record in luna aprilie, de 15% fata de luna anterioara si de 26,6% fata de luna aprilie a anului trecut, iar cifra de afaceri din servicii a urcat cu 17% fata de aprilie 2007, transmite Institutul National de Statistica

Retailul, avans record in luna aprilie In primele patru luni ale acestui an, comparativ cu primele patru luni din 2007, s-a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri pentru comertul cu amanuntul (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete) de 18,7%. Cifra de afaceri pentru retail, pentru intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, pentru vanzarea carburantilor pentru autovehicule a crescut, in aprilie, comparativ cu luna martie, cu 13%. In privinta serviciilor, cifra de afaceri a crescut cu 0,3%.

Comparativ cu luna aprilie 2007, cifra de afaceri in retail a crescut cu 26,6%, crestere sustinuta de vanzarea de produse alimentare, bauturi si tutun, 29,5%si de vanzarea de produse nealimentare, 23,7%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, vanzarea carburantilor pentru autovehicule a crescut cu 27,5%, sustinuta, in principal, de comertul cu autovehicule, care a inregistrat un avans de 37,9%. In luna aprilie 2008, cifra de afaceri din servicii a fost cu 17% mai mare comparativ cu luna aprilie 2007.

Vanzarea de autovehicule a crescut cu 41,7% fata de primele patru luni din 2007

In primele patru luni ale acestui an, comparativ cu primele patru luni ale anului trecut, cifra de afaceri pentru retail a crescut cu 18,7%. Cresterea provine atat din vanzarea de produse alimentare, bauturi si tutun, care a inregistrat un avans de 18,9% cat si din vanzarea de produse nealimentare, cu o crestere de 18,4%.

In aceeasi perioada, cifra de afaceri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor, vanzarea carburantilor pentru autovehicule, a crescut cu 31,2%. Cifra de afaceri la comertul cu autovehicule a crescut cu 41,7%, iar la vanzarea de carburanti, cu 15,3%. In privinta serviciilor, cifra de afaceri a crescut cu 11,6%.

Romania a inregistrat in aprilie, pentru a treia luna consecutiv, cea mai mare crestere anuala a comertului cu amanuntul din UE, de 18%, in conditiile in care sectorul de retail a marcat scaderi, atat in Uniune, cat si in zona euro, de 0,8%, respectiv, 2,9%, potrivit Eurostat.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.