Business 5 Iunie 2008 02:06
In ultimii sapte ani, televiziunile, posturile de radio si presa scrisa au difuzat 18.038.139 de reclame, conform monitorizarilor companiei Alfa Cont. Zilnic, romanii au fost bombardati cu 7.060 de insertii publicitare

Posturile tv au aruncat asupra telespectatorilor nu mai putin de 10.171.141 de spoturi, in timp ce radiourile au lovit timpanele ascultatorilor cu 3.207.405 de clipuri. Ziarele si revistele „au impachetat" 4.659.593 de machete publicitare. Toate aceste cifre arata ca romanii au fost supusi la o veritabila furtuna publicitara.

Bugetele care au intrat in ultimii sapte ani in televiziune, presa si radio depasesc doua miliarde de euro. Cei mai mari investitori in publicitatea tv au fost companiile multinationale din categoria bunurilor de larg consum. Procter&Gamble si Unilever au comandat pe televiziuni 517.076 de reclame, respectiv 398.590.

Televiziunile, radiourile si presa scrisa au difuzat zilnic o medie de 7.060 de reclame, declansand un bombardament publicitar fara precedent.

Romanii traiesc sub cea mai puternica „furtuna" a publicitatii de dupa 1989. Posturile de televiziune au difuzat 10,1 milioane de spoturi in perioada 2000 - 2007.

Suntem prizonierii publicitatii, chiar daca ne place sau o detestam. Efectele acestei furtuni, care nu se opreste niciodata, sunt „devastatoare". Intram in supermarket si alegem din raft, ca hipnotizati, iaurtul a carui reclama pe televizor o „sarim" cu telecomanda. Fugim de reclame, dar cadem in „plasa" lor cand ajungem sa decidem ce brand trebuie sa cumparam.

Furtuna publicitatii s-a intetit, in primul rand, datorita cresterii economice si a nivelului de trai. Apoi, dezvoltarea exploziva a mass-media din Romania a prins in vartej si bugetele de publicitate.
Monitorizarile companiei Alfa Cont arata clar cum numarul de spoturi difuzate de televiziuni s-a majorat de la an la an, ajungand la 2,57 milioane in 2007. O crestere cu 562% fata de anul 2000. Asta inseamna ca, anul trecut, romanii au fost bombardati zilnic, in medie, de 7.044 de reclame tv.

Daca ar fi fost doar atat... Dar in 2007, piata radio a lansat in eter 490.852 de clipuri. Daca in 2000, au „lovit timpanele" romanilor 660 de spoturi pe zi, anul trecut bombardamentul audio a fost in medie de 1.344 de spoturi. Fara scapare! Totusi, presiunea publicitatii radio a fost ceva mai slaba in 2007. Anul de varf s-a inregistrat in 2006, cand media zilnica de difuzare a fost de 1.540.

Ziarele si revistele au „impachetat" 4,65 milioane de machete publicitare in cei sapte ani. In 2007, numarul de reclame a fost de 766.454, cu 3% mai mic decat in 2005, cel mai bogat an pentru presa scrisa. Totusi, anul trecut, media zilnica de reclame de presa a fost de 2.099. Coplesitor!

P&G, cel mai mare investitor pe tv
Cine sunt „balaurii" care cresc in fiecare an furtuna publicitatii? Pe televiziune, Procter&Gamble si Unilever sunt multinationalele care au consumat cele mai mari volume de publicitate. In sapte ani, Procter&Gamble a inregistrat, conform Alfa Cont, 517.076 reclame pentru marcile de produse din portofoliul sau. Cu alte cuvinte, in fiecare zi, pe micile ecrane au aparut in medie 202 reclame pentru brandurile acestei companii. Unilever ne-a bombardat zilnic cu 155 de spoturi, in timp ce Coca-Cola, cu 130.

In topul celor mai mari investitori in reclama pe televiziune se afla numai multinationale din categoria produse de larg consum (Fast Moving Consumer Goods - FMCG), cu o singura exceptie: European Drinks & Foods. Compania fratilor Micula a difuzat, in ultimii sapte ani, nu mai putin de 226.509 reclame tv, mai ales pe televiziunile apartinand acelorasi oameni de afaceri (National TV, N24 si Favorit TV).

In publicitatea radio se remarca operatorii de telefonie mobila, Orange si Vodafone (Connex). Dar sunt depasiti de reteaua de hipermarketuri Carrefour, care a comandat in ultimii sapte ani 72.227 de clipuri (o medie zilnica de 28 de spoturi). In topul celor mai activi clienti se mai afla Coca-Cola (16 spoturi pe zi), Romaqua Group (13) si McDonald’s (12). Dar topul clientilor publicitari pentru piata de radio este dominat de grupurile de presa care si-au promovat produsele (mai cu seama, ziare si reviste): Ringier, Media Pro, Intact, Prima TV si Sanoma-Hearst.


Despre autor:

Sursa: Adevarul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.