Business 4 Iunie 2008 17:05
Sase persoane au fost retinute si alte sapte sunt cautate, dupa ce, marti dimineata, politistii bucuresteni au perchezitionat 14 imobile si au strans probe care atesta ca acestea ca sunt implicate in furturi de case de bani, au declarat, pentru NewsIn, surse din cadrul Politiei Capitalei.
Perchezitiile au fost efectuate in cartierul bucurestean Giulesti, iar informatiile arata ca multi dintre cei retinuti si cautati de politisti, care acum sunt acuzati de furtul a 18 case de bani din sediile unor societati, sunt dintre cei care anul trecut au participat la furtul bancomatelor din sectorul 6 al Capitalei.

Cei sase suspecti retinuti de politisti au fost adusi la sediul Politiei Captalei, impreuna cu probele ridicate de autoritati in urma perchezitiilor domiciliare facute marti dimineata, iar pentru ceilalti sapte vor fi cerute mandate de arestare in lipsa.

Gruparea infractionala din care fac parte si care are ca obiect de activitate furtul bancomatelor si a caselor de bani din Bucuresti si judetele limitrofe numara aproximativ douazeci de membri, potrivit informatiilor detinute de politisti.

Cinci barbati din aceasta retea au furat, pe 1 noiembrie, un bancomat in care se aflau peste 80.000 de lei din holul Bancii Raiffeisen de pe strada Crangasi numarul 12. Cei cinci erau mascati si au ajuns la unul din sediile bancii Raiffeisen din Crangasi in jurul orei 2, in noaptea de miercuri spre joi, cu o masina. Ei au patruns in holul bancii, acolo unde se afla bancomatul, intrand pe usa care era deschisa cu toate ca, in mod normal, accesul ar fi trebuit sa se faca pe baza cardului de client Raiffeisen.

O noapte mai tarziu, alti trei barbati mascati au incercat sa fure un bancomat, de aceasta data dintr-un sediu al bancii OTP din Sectorul 1 al Capitalei.

Politistii au retinut, dupa nici o saptamana de la furtul bancomatului, zece persoane care ar fi participat, insa magistratii au considerat ca nu prezinta pericol social si au decis ca acestia sa fiecercetati in libertate.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.