Business 15 Mai 2008 01:34
Aceasta este statistica intarzierilor la plata ratelor, dupa aproape patru ani de functionare a Biroului de Credit.

Doua milioane de romani au intrat pe „lista neagra“ a rauplatnicilor tinuta de Biroul de Credit, potrivit directorului general al institutiei, Serban Epure. Aceasta cifra ii include si pe cei care au intarziat in cei patru ani de functionare a Biroului cu sume mai mici de 10 lei, mai mult de 30 de zile.

La inceputul anului trecut, bancile au renuntat sa ii raporteze si sumele sub 10 lei. Multe raportari de acest gen apareau chiar la cei care plateau constiinciosi sumele pe care stiau ca le datoreaza, dar intre timp acestea crescusera in urma majorarii dobanzii de catre banca.

Numarul persoanelor care inregistreaza in prezent restante la creditele contractate este de peste 365.000.
In acelasi timp, numarul persoanelor care s-au indatorat in ultimii patru ani este de 4,8 milioane. Numarul creditelor contractate de romani este mult mai mare: 8,3 milioane de imprumuturi, potrivit bazelor de date ale Biroului de Credit.

La aceasta institutie raporteaza informatii despre rau-platnici 28 de banci, opt societati de credit de consum si doua companii de leasing. Informat ii si despre clientii care au contractat credite, dar nu au inregistrat restant e, sunt raportate de 23 de banci, patru societati care dau credite de consum si doua societati de leasing.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.