Alege TV este un produs care se lanseaza in presa locala si va fi distribuit gratuit impreuna cu ziarele Gazeta de Sud, Monitorul de Alba, Monitorul de Cluj, Monitorul de Medias, Monitorul de Sibiu, Obiectiv – Editie de Vaslui, Viata Libera Galati, Ziarul de Braila si Ziarul de Iasi. Pentru inceput, ghidul TV va avea un tiraj de 80.000 exemplare, 24 pagini full color, format A4, hartie lucioasa, iar ziua de aparitie va fi vineri.

Alege TV va fi inscris in BRAT inca de la primul numar, urmand sa beneficieze de masuratorile SNA Focus in cel mai scurt timp posibil, conform criteriilor si standardelor BRAT.

„Pe termen scurt proiectul vizeaza o dezvoltare rapida. Ne propunem sa ajungem pana la sfarsitul anului 2008 la un tiraj de cel putin 100.000 exemplare, aceasta crestere venind atat din suplimentarea tirajelor ziarelor cu care se distribuie in acest moment, cat si prin distribuirea ghidului cu alte publicatii. Pe termen lung ne propunem ca Alege TV sa fie ghidul TV cu cel mai mare tiraj si cea mai mare audienta din Romania”, declara Ana-Rita Da’Ros, Project Manager.

Citeste si:

Alege TV este editat de European Media Invest in stransa colaborare cu echipa redactionala a Gazetei de Sud. Tiparul este realizat de Tipografia de Sud, iar vanzarea spatiului publicitar va fi administrata de echipa ARBOmedia.

“Vom oferi cititorilor Alege TV un produs proaspat, plin de informatii interesante si un program TV util, presarat cu recomandari de calitate. Echipa redactionala a Gazetei de Sud si a agentiei de presa Clicknews va asigura standarde ridicate pentru continutului redactional, care va creste in curand si cantitativ, Alege TV urmand sa fie editat in 32 de pagini”, declara Stefan Voinea, Project Manager pe partea redactionala.