Micii intreprinzatori pot obtine o suma nerambursabila de maximum 100 de milioane de lei pentru instruirea angajatilor, printr-un program guvernamental ce aloca 20 de miliarde de lei in acest scop. Cei care doresc sa beneficieze de acest program pot depune solicitarile lor la Agentia Nationala pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC). Selectia se face pe principiul: "primul venit - primul servit".
Firmele selectate vor beneficia de o finantare nerambursabila de 60% din valoarea cheltuielilor facute pentru scolirea angajatilor si servicii de consultanta, dar nu mai mult de 100 de milioane de lei (banii fiind acordati pe parcursul a doi ani). Pentru 2005, bugetul alocat este de 20 de miliarde de lei.

Pentru ce se acorda sumele

Finantarea nerambursabila se acorda, potrivit unui ordin al ANIMMC care aproba programul, doar pentru: instruirea personalului microintreprinderilor si intreprinderilor mici avand functii de decizie sau de executie pe tematici cum ar fi: management (inclusiv managementul calitatii si management financiar), marketing, strategie si planificare, surse si metode de finantare a investitiilor si in alte domenii pentru desfasurarea activitatii microintreprinderii; consultanta acordata microintreprinderilor si intreprinderilor mici pentru elaborarea planurilor de afaceri si marketing, accesarea surselor de finantare, consultanta in domeniul sistemelor de standardizare, certificare a calitatii conform normelor Uniunii Europene; nu se incadreaza in acest program finantarea cursurilor postuniversitare, cursurilor master, studiilor aprofundate.


Finantare doar pentru firmele fara datorii

Citeste si:

Pot beneficia de sustinere financiara intreprinderile care indeplinesc cumulativ, la data solicitarii, urmatoarele conditii: au capital social integral privat; la data depunerii cererii, au cel putin un an de la infiintare; au cifra de afaceri anuala pana la echivalentul in lei a 8 milioane euro sau au un rezultat anual contabil al bilantului contabil care nu depaseste echivalentul in lei a 5 milioane euro; au numarul mediu scriptic anual de personal mai mare de 1 pana la 49 (inclusiv); nu au datorii la bugetul general consolidat si la bugetele locale; desfasoara activitati de productie de bunuri si/sau servicii, precum si furnizorii de instruire si/sau consultanta pentru afaceri si management.

Ce sume se acorda

Cei interesati pot trimite la ANIMMC o cerere-tip de acord de principiu pentru finantare (care poate fi descarcata si de la www.animmc.ro), insotita de documente justificative (referitoare la activitatea firmei) - cuprinse in Ordinul 48 din Monitorul Oficial 287. Valoarea maxima a finantarilor pentru diferite tipuri de activitati cuprinse in program: 10 milioane de lei pentru fiecare cursant - in cazul instruirii individuale 50 de milioane de lei pentru instruire de grup, la solicitarea IMM 50 de milioane de lei pentru achizitii de servicii de consultanta (din care cate 10 milioane de lei pentru elaborarea unui plan de afaceri, studiu de fezabilitate si plan de marketing si 20 de milioane de lei pentru studiu de piata) 50 de milioane de lei pentru consultanta in domeniul sistemelor de standardizare; 50 de milioane de lei pentru certificare a calitatii conform normelor Uniunii Europene.