Starea de incertitudine a caracterizat evolutia Bursei din ultima perioada. Volatilitatea nejustifcata si presiunea mare la vanzare contrazic orice semnale pozitive venite dinspre datele fundamentale bune ale emitentilor sau dinspore segmentul macroeconomic. Directorul firmei de brokeraj Vienna Investment Trust, Adrian Simionescu, a declarat pentru Wall-Street, ca starea aceasta este determinata de anumiti investitori mari, care vor sa mentina preturile sub anumite niveluri, in incercarea de a intra la cumparare de pachete mari la cotatii mici.

“Evolutia pietei este total ilogica si atipica. Urmarind zilnic toate tranzactiile care se fac la bursa, pe tot parcursul sedintei am observat ca avem de a face cu incercari disperate de a mentine titlurile sub anumite nivele, pentru a se acumula si a se cumpara pachete mari de actiuni la preturi mici. Este ilogic sa vinzi la preturi asa de mici. De asemenea, se observa incercari de a cobori pretul spre finalul sedintei, de a inchide la niveluri mici”, ne-a declarat Simionescu.

Explicatiile si argumentele oferite de brokerl vizeaza mai multe aspect ale modalitatii in care se fac tranzactiile si ale stirilor negative care circula in ultima vreme in aceasta arie. “In perioadele in care sunt distante mari de timp intre BID si ASK se fac transferuri de la un investitor la altul, se asteapta mai mult timp si se dau ordine cu pachete mai mari, creand astfel o lichiditate mare pe acel emitent. In acest fel se creeaza o impresie de trend in functie de nivelul la care se fac aceste tranzactii. In ultima vreme, acestea se fac la niveluri foarte mici, ceea ce este ilogic”, a mai spus brokerul.

Brokerii confirma: Ipoteza este plauzibila

Ipoteza lansata de Adrian Simionescu a fost acceptata si de alti brokeri din piata de capital. Astfel, Adrian Caramiha, unul din brokeri din Romania cu cea mai mare experienta, nu exclude aceasta varianta ca explicatie a evolutiei pietei de capital, tinand cont de lichiditatea modesta si de factorii ce indica starea tipica a bursei.

“Aceasta ipoteza a tinerii pietii romanesti de capital la anumite nivele nu trebuie exclusa. Sunt multiple cauze care genereaza starea actuala a BVB. Dar se poate si lucrul aceasta din mai multe motive. Piata este foarte mica, lichiditatea este modesta, in ultimul timp s-a observant o presiune foarte mare la vanzare, si multe dintre actiuni nu justifica vanzarile acestea agresive. De asemenea, majoritatea investitorilor mici sunt blocati. In momentul de fata, intalnim o situatie la BVB care sintetizeaza aceste motive si putem aplica chiar si teoria conspiratiei”, ne-a declarat acesta.

Analiza Tehnica este o forma de influentare a micului investitor

Simionescu crede ca multi investitori folosesc analiza tehnica tocmai pentru a influenta psihologic investitorii si a incerca sa ii mentina sau sa ii duca sub anumite nivele, determinate de pragurile si suporturile de rezistenta care apar in graficele tehnice.”Incercarea de mentinere la anumite niveluri este strans legata de Analiza tehnica, de pragurile determinate de aceasta. In Romania, AT este folosita pentru a a manipula investitorii, pentru a ai ii speria cu acele prgauri de rezistenta. Foarte putini sunt cei care folosesc analiza tehnica pentru a determina momentul cel mai bun de intrare sau iesire”, a mai explicat directorul Vienna Investment Trust.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.