Criza financiara cu care se confrunta pietele americane provocata de prabusirea actiunilor uneia dintre cele mai importante banci de investitii americane, Bear Stearns, are efecte si in Romania: leul a pierdut teren in fata monedei europene, iar Bursa a raportat scaderi de peste 3%.

Analistii spun ca aceste pierderi sunt prea ample pentru piata romaneasca si ca, in scurt timp, ar trebui sa asistam la o decorelare de bursele importante.

Semnalele de adancire a crizei din Statele Unite ale Americii, reducerea de urgenta a ratei de refinantare, cu 0,25 puncte, de catre Fed sau caderea dolarului la un nou minim isoric fata de monedele europene sunt vesti ce au amplificat starea de panica a investitorilor de la bursa. Scaderile din sedinta de ieri au fost destul de ample, mai ales intraday, cand indici afisau pierderi de peste 4 procente.

“Faptul ca piata tot scade, alaturi de contextual international care se preicipita, in sensul ca vestile nu sunt tocmai imbucuratoare, duce la o reactive generala de vanzare. Din frica si din precautie, foarte multi vand si, din aceleasi motive, foarte putini cumpara”, a declarat, pentru Wall-Street, Mihai Chisu, broker la IFB Finwest.

Daca prima parte a sedintei a fost afectata de vestile de afara si s-au inregistrat pierderi ample, pana la final acestea s-au mai diminuat. Brokerii spun ca, in ciuda panicii pe vanzare afisata initial, spre finalul zilei s-au vazut ordine importante de cumprare in special pe SIF-uri.

“A fost o sedinta cu o influenta foarte puternica din partea pietelor importante. Am observant pe parcursul zilei ordine importante de cumprare, in special pentru societatile de investitii financiare. Cred ca au rezistat foarte bine, si-au revenit spre final. De exemplu, SIF3 avea la un moment dat minus 5 procente si a inchis cu -1,83. Acest lucru indica faptul ca sunt si investitori care considera aceste preturi foarte attractive”, ne-a declarat Adrian Ceuca, SSIF Broker Cluj.

Indicele general al pietei a pierdut ieri 3,26%, urmat de BET-C, cu -3,17% si indicele SIF-urilor, BET-FI, cu pierdei de 2,19 procente. Lichiditatea totala a pietei a fost de aproape 50 milioane de lei, din care piata reglementata a avut 42 de milioane de lei.

BVB trebuie sa se decoreleze de bursele externe

Specialistii pietei de capital chestionati de Wall-Street sustin ca scaderile suferite de BVB sunt foarte ample si total nejustificate, iar piata de capital romaneasca ar trebui sa se decoreleze cat mai repede.

“Noi ne-am corelat mai mult decat era cazul si scaderile sunt foarte ample. Va trebui sa ne detasam de America si cred ca acest lucru se va intampla cand scaderile vor fi atat de mari incat foarte multi vor considera interesant sa cumpere”, crede brokerul de la IFB FInwest.

“Cred ca am putea asista la o decorelare. Scaderile suferite de BVB au fost mult mai ample decat ale burselor externe si fara prea multe reveniri. au fost pierderi foarte mari, mai ales in conditiile fundamentale inca bune ale emitentilor si anormale pentru piata noastra. De aceea ar fi normal sa asistam la o decorelare de pietele internationale”, ne-a mai explicat Ceuca.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.