Fermierii si producatorii din industria alimentara ameninta ca vor lua masuri pentru stoparea influentei retelelor de supermarketuri pe piata, cerand elaborarea unui Cod de bune practici comerciale. Patronatele doresc astfel sa impiedice „abuzurile“ lanturilor de magazine mari. In acest sens, ei cer sprijinul Consiliului Concurentei, Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si Ministerului Economiei si Finantelor pentru avizarea codului. Practic, fermierii si procesatorii acuza reprezentantii hipermarketurilor ca fac abuz de putere prin impunerea unor conditii contractuale incorecte si a unor taxe ascunse. Toate acestea se reflecta asupra preturilor care sunt majorate in mod artificial, dar si asupra magazinelor de cartier care ajung in pragul falimentului.


„Din cauza acestor conditii, producatorii din România ajung sa lucreze exclusiv pentru aceste supermarketuri, rata de profit a producatorilor fiind una extrem de mica. Se ajunge la o crestere artificiala a preturilor de vânzare, iar pr
ofitabilitatea supermarketurilor ajunge sa se situeze de la 30% pâna la 60%, in timp ce producatorii si consumatorii inregistreaza pierderi“, sustin sindicalistii din industria alimentara. Producatorii afirma ca supermarketurile le impun sa nu vanda alimentele la preturi mai mici in alte magazine. Politica dusa de supermarketuri afecteaza si producatorii mici, locali, traditionali, care nu pot satisface volumele si conditiile impuse de supermarketuri.

O alta problema ridicata de sindicalisti se refera la zonele in care marile magazine sunt construite. Ei cer interzicerea construirii supermarketurilor in centrul oraselor sau zonele rezidentiale. Producatorii estimeaza ca in perioada urmatoare aglomerarile de trafic se vor accentua, vor disparea zone verzi si terenurile de joaca, iar pretul terenului in zonele de locuit va creste. Patronatele cer si evaluarea realista a influentei pe care deschiderea de supermarketuri o are asupra comunitatilor locale.Problema puterii supermarketurilor a afectat si alte tari din Uniunea Europeana, cum este cazul Marii Britanii, Spaniei sau Portugaliei, unde s-a impus introducerea legii care sa evite dezechilibrele dintre marile lanturi si micile magazine. Procesatorii romani intentioneaza sa ceara autoritatilor centrale reglementarea legislativa in domeniul practicilor comerciale si extinderii supermarketurilor, cu atat mai mult cu cat forurile europene au cerut o ancheta privind influenta supermarketurilor.