Bolnav, fara bani si poate fara medicamente, pacientul roman asista neputincios la meciul Nicolaescu versus distribuitori si farmacisti. Pentru ca oricum va ajunge in randul “victimelor colaterale”, nu il intereseaza nici orgoliile ministrilor, nici profiturile farmaciilor, nici listele de medicamente, nici macar cursul valutar…

Vrea doar sa nu mai fie bolnav si sa nu mai sufere din cauza celor de la Putere! De asemenea, vrea ca atunci cand intra intr-o farmacie sa-si gaseasca si sa-si permita medicamentele care ii alina suferinta. Are nevoie disperata de acestea, dar nu vrea sa fie pus sa aleaga intre boala si infometare! Cu atat mai putin il intereseaza ca deputatii din Comisia de Sanatate, aflati la final de mandat, s-au trezit din somn pentru a investiga “fenomenul crizei medicamentelor de import”…

Reprezentantii Comisiei de Sanatate din Camera Deputatilor s-au intalnit saptamana aceasta cu distribuitorii de medicamente si cu farmacistii pentru a discuta despre criza medicamentelor de import reclamata de acestia, informeaza RealitateaTv. Distribuitorii sustin ca pierd bani foarte multi, pentru ca Ministerul Sanatatii nu recalculeaza pretul produselor la cursul actual al monedei europene. Acestia spun ca din aceasta cauza jumatate dintre medicamentele straine ar putea sa dispara de pe rafturile farmaciilor. In urma acestei discutii, deputatii din Comisia de Sanatate au mers, joi si vineri, prin farmacii pentru a afla cauzele asa-numitei “crize de medicamente” care este la un pas sa se produca dupa cresterea cursului euro.

Presedintele acestei comisii, Mircea Ifrim, a declarat, ieri, ca deputatii vor sa vada cu ochii lor care este situatia in prezent: daca farmaciile au medicamente pe stoc si daca le scot la vanzare, daca au aparut probleme in relatia cu producatorii si distrubuitorii si care ar fi cauzele pentru cresterea pretului la unele medicamente. De asemenea, Mircea Ifrim a mai spus ca dupa discutiile cu Asociatia Producatorilor de Medicamente, cu distribuitorii, cu Colegiul farmacistilor si cu Ministerul Sanatatii, s-a dus, ieri, in trei farmacii unde s-a interesat de adaosuri si de datoriile farmacistilor, dar si despre modul in care distribuitorii maresc preturile la medicamente invocand cersterea cursului valutar.

Stocuri de medicamente ascunse?
In urma cercetarilor de ieri din teren, presedintele Comisiei de Sanatate din Camera Depuratilor a ajuns la concluzia ca exista farmacii care au medicamente pe stoc, dar nu le scot la vanzare cu scopul de a crea nemultumire in randul consumatorilor si deci, o presiune, pentru ca apoi sa fie vandute la preturi mai mari. Deocamdata, solutia propusa de Mircea Ifrim pentru a controla acest fenomen este ca, in urma acestor controale, farmaciile in cauza sa nu mai aiba dreptul de a incheia contracte cu Casa Nationala de Sanatate.

Ministrul si deputatii pe aceeasi freceventa
Presedintele Comisiei de Sanatate, Mircea Ifrim, a mai declarat ca, in paralel, a discutat si cu ministrul Eugen Nicolaescu caruia urmeza sa ii prezinte concluziile dupa discutia cu distribuitorii si farmacistii, coroborate cu informatiile stranse din teren. De asemenea, Ifrim nu s-a ferit sa recunoasca faptul ca politica dusa de Ministerul Sanatatii este similara cu cea gandita de deputati, avand ca scop tinerea sub control a preturilor la medicamente, adaugand ca argumentele distribuitorilor privind cresterea euro nu se justifica. Totusi, Ifrim a precizat s-ar putea lua decizia reducerii cu 2% a taxei de distributie, pentru a opri cresterea preturilor la medicamente.

Nicolaescu se simte santajat
Cand distributorii au amenintat ca nu vor mai importa in pierdere, Eugen Nicolaescu a sarit ca ars de pe scaunul ministerial, spunand ca nu exista o criza a medicamentelor, ci doar o presiune din partea distribuitorilor pentru a creste pretul in farmacii. Ca sa demonstreze ca are dreptate, Nicolaescu a inceput controalele prin sondaj in farmacii, depozite de medicamente si spitale. In replica la acuzatiile lui Nicolaescu, reprezentantul UPSC, Liliana Mihai, a explicat ca problema este reprezentata de “listele de preturi pe care ministrul Sanatatii le schimba din trei in trei luni, obligand vanzarea medicamentelor la un curs al euro de 33 de mii, in timp ce ele sunt importate cu 38 de mii”. Totodata, ministrul Nicolaescu a fost avertizat de europarlamentarul Maria Zlotea sa nu mai faca anunturi populiste despre ieftinerea medicamentelor, in conditiile in care “promisiunile lui se poticnesc in usa farmaciilor’’.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.