Moda vacantelor platite in rate capata tot mai multi adepti, motiv pentru care tot mai multe agentii se gandesc sa practice acest sistem de atragere a clientilor. De cealalta parte, chiar daca mai timid, se dezvolta si sistemul creditelor de vacanta, prin care clientii se adreseaza direct agentiilor, si nu bancilor.

Aproape toate marile agentii de turism ofera posibilitatea petrecerii concediului cu plata in rate, de regula maximum sase.

Romanii vor sa se bucure imediat

Pentru a putea beneficia de un astfel de sistem, contravaloarea pachetului de servicii trebuie achitata in totalitate inainte de data plecarii. Practic, de comun acord cu agentia, se stabileste numarul de rate care trebuie achitate, plata primeia constituind aconto. Sistemul permite agentiilor de turism sa atraga un numar din ce in ce mai mare de clienti, acesta fiind unul dintre motivele pentru care nici nu percep comision pentru aceasta.

"Am introdus acest sistem acum 12 ani, la Cluj, pentru biletele la mare si a mers foarte bine. Astfel ca, in acest moment, peste 80% din vanzari sunt cu plata in rate, si nu cu banii jos", ne-a declarat Lucia Morariu, director-general al unuia dintre cele mai mari tour-operatori autohtoni. Practic, in proportie de aproape 100%, cei care-si petrec vacanta pe litoralul romanesc prefera sa plateasca in mai multe transe, numarul celor care apeleaza la credite la banca fiind inca destul de mic.

"In timp, sistemul de rate va evolua foarte mult", anticipeaza Lucia Morariu, care observa ca romanii nu obisnuiesc sa contracteze credite pentru lucruri nepalpabile, asa cum sunt serviciile turistice. Cristina Vladau, director de marketing si vanzari la o agentie care lucreaza in parteneriat direct cu o banca, spune ca, de regula, tinerii sunt cei care aleg sa-si achite vacanta in acest mod. Potrivit acesteia, clientul aduce la agentia de turism documentatia necesara, de restul dosarului de credit urmand sa se ocupe banca.

Bancile vor parteneriate cu agentiile

Prin parteneriatele cu agentiile de turism, institutiile de credit isi diversifica canalele de distributie pentru produsele de creditare. Creditele pentru vacanta oferite de banci nu inregistreaza mari succese, cei care ajung la ghisee preferand mai degraba creditele de nevoi personale nenominalizate, pentru care nu este necesar sa justifice cu documente utilizarea sumei imprumutate. Astfel, pentru banci, parteneriatele cu agentiile reprezinta solutia care asigura vanzarea mai buna a acestui produs. Banca Comerciala Romana are parteneriate cu circa 20 de agentii de turism, potrivit reprezentantilor institutiei bancare.

Acestia au precizat ca prin intermediul agentiilor partenere a fost acordata o cota importanta din totalul creditelor de vacanta date de banca. O alta institutie de credit, Banca Comerciala Ion Tiriac, a incheiat parteneriate tot cu 20 de agentii de turism si intentioneaza sa dezvolte baza de agentii partenere. BRD- GSG are o strategie diferita pe acest segment. Anul trecut unitatile BRD au incheiat parteneriate cu agentiile de turism, reprezentantive in zona acoperita de acestea. In acest an, inca nu au fost incheiate astfel de conventii, dar nu este prea tarziu, avand in vedere caracterul sezonier al creditelor pentru vacanta.

Reprezentantii institutiilor de credit estimeaza o crestere a creditelor de vacanta acordate in acest an.

Plata integrala in avans, stimulata prin reduceri

Pe de alta parte, cei care au reusit sa stranga toata suma necesara petrecerii vacantei visate pot sa beneficieze de reduceri mai mult decat consistente, cu conditia sa plateasca cu ceva vreme inainte de data plecarii. Ca sunt putini romanii care vin si cumpara cu banii jos, cu ceva vreme inainte de inceperea sezonului, o dovedesc discounturile care le sunt oferite acestora.

Astfel, unele agentii ofera reduceri care pleaca de la 50% din nivelul comisionului perceput, daca se achita integral biletul pana la 1 mai. De obicei, plata integrala a tarifelor se poate "solda" cu discounturi de pana la 10%-15% din contravaloarea biletului.

La mare, cele mai bune oferte de Paste

Cele mai convenabile oferte de petrecere a Sarbatorilor de Paste le prezinta statiunile de pe Litoral, unde trei nopti de cazare la unitati de trei stele, regim demipensiune, costa circa 1,1 milioane de lei, iar la trei stele, putin sub 900.000 lei. In Delta Dunarii, tarifele sunt ceva mai piperate, insa pachetele includ transferul cu barca, pensiunea completa si cina festiva. Astfel, in Delta, o minivacanta de Paste la o pensiune de trei margarete costa intre 100 si 110 euro. Un pachet de servicii care cuprinde cazarea pe un hotel plutitor si la un hotel de trei stele, timp de 3 nopti, regim demipensiune, transferul cu vaporul, costa peste 4,1 milioane de lei.

La Vatra Dornei, sunt oferite patru nopti de cazare, cu mic dejun inclus si cina festiva, la trei stele, cu numai 3,2 milioane de lei, in timp ce la Slanic Moldova, cu 600.000 lei pe zi aveti asigurata cazarea si masa in vile de doua stele. Pentru Maramures, cazarea si pensiunea completa la unitati de doua-trei margarete, timp de trei nopti, costa intre 120 si 140 euro/persoana.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.