Compania de telecomunicatii RomTelecom poarta discutii cu Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) pentru rebalansarea tarifelor in primul trimestru al anului viitor, se arata in raportul trimestrial al grupului elen OTE, actionarul majoritar al societatii.
"Tarifele vor ramane neschimbate pe tot parcursul anului 2004. RomTelecom este intr-o permanenta legatura cu ANRC, purtand discutii pe marginea implementarii sistemului de tarifare bazat pe costuri", a declarat directorul de relatii externe in cadrul operatorului de telefonie fixa, Dan Pazara. El a precizat ca discutiile purtate cu ANRC vizeaza o rebalansare a tarifelor, care poate duce la majorarea sau micsorarea acestora. La randul lor, reprezentantii ANRC au declarat ca analizeaza doua solutii posibile pentru fundamentarea tarifelor pe costuri si poarta o corespondenta cu operatorul de telefonie pentru a obtine datele necesare luarii unei decizii. Institutia preconizeaza ca o decizie in acest sens va fi luata in cursul anului 2005. Potrivit ANRC, exista doua solutii de rebalansare a tarifelor: o rebalansare treptata, care poate fi solutia optima din punctul de vedere al utilizatorilor, dar poate prezenta si riscuri pe termen mediu si lung, sau solutia tarifelor bazate pe costuri, care poate fi mai brusca si mai transanta.
Ultima cerere a RomTelecom de a modifica tarifele a fost aprobata de ANRC la sfarsitul lunii aprilie a acestui an. Programul intrat in vigoare la 1 iunie a inclus majorarea in medie cu 8% a tarifului la abonamentele persoanelor fizice, respectiv cu 22% pentru persoanele juridice si 9% pentru conectarea la Internet. Totodata, tarifele la convorbirile internationale si la distante mari au fost reduse cu 10% pana la 21%, iar apelurile din reteaua fixa catre cele mobile au scazut cu 3%.
In primele noua luni ale acestui an, RomTelecom avea 4.332.001 de abonati, reprezentand o crestere cu 0,7% comparativ cu perioada ianuarie-septembrie a anului precedent.
In acelasi timp, compania a raportat pentru primele noua luni ale anului venituri operationale de 618,3 milioane euro, in crestere cu 4,7% comparativ cu aceeasi perioada a lui 2003. Profitul net al RomTelecom a urcat la 56 milioane euro, in crestere cu 702,2% fata de aceeasi perioada din 2003, cand compania inregistrase pierderi de 9,3 milioane euro. Operatorul este controlat in proportie de 54,01% de grupul elen de telecomunicatii OTE, restul actiunilor fiind detinute de statul roman.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.