Economia Romaniei ar putea creste cu 6,1% in acest an, datorita contributiei pozitive a constructiilor, impozitelor nete pe produs si, spre deosebire de 2007, a agriculturii, arata estimarile pe 2008 prezentate intr-un raport al Bancii Comerciale Romane (BCR)
Un impact pozitiv asupra cresterii economice va veni din partea agriculturii, care ar putea contribui cu 0,3 puncte procentuale la avansul produsului intern brut in 2008, dupa ce, in 2007, acest domeniu a tras in jos cresterea PIB cu aproximativ 1,2 - 1,4 puncte procentuale, pana la 5,7% la finalul anului, se mai arata in sintezele macroeconomice publicate vineri de BCR.

"Impozitele nete pe produs vor avea o contributie mult mai importanta la cresterea economica in 2008, in conditiile in care in anul anterior au fost afectate de reducerea puternica a taxelor vamale, dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana", citeaza Wall-Street din declaratia economistilor de la BCR.

Potrivit studiului, ritmul de crestere in constructii se va tempera in 2008 fata de anul trecut, pana la 20 - 25%, fata de un avans cu peste 34% in primele 11 luni ale anului 2007. Acest segment va ramane "un sprijin important pentru cresterea economica, in conditiile in care multe lucrari incepute in 2007 vor fi terminate in acest an", potrivit estimarilor BCR.

Acestea mai indica o crestere a productiei industriale in 2008 apropiata de nivelul de anul trecut. Productia industriala si-a redus ritmul de crestere la 5,6% in primele 11 luni din 2007, iar pentru 2008 BCR estimeaza o crestere a productiei industriale in jur de 6%.

Potrivit Curierul National, agricultura si impozitele nete pe produs, domeniile care au tras in jos economia romaneasca, vor fi anul acesta motoarele cresterii economice. Analistii Erste estimeaza ca in 2008 un impact pozitiv il va avea agricultura, ce ar putea avea o contributie de +0,3% la cresterea economica fata de -1,2/-1,4 puncte procentuale in 2007. Un alt motor de crestere vor fi impozitele nete pe produs, desi anul trecut au fost afectate de reducerea puternica a taxelor vamale dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.

Productia industriala si-a redus ritmul de crestere la 5,6% in primele 11 luni din 2007. Pentru 2008 se estimeaza o crestere a productiei industriale in jur de 6%, in conditiile unui an cu precipitatii normale si ale unui aport semnificativ al energiei nucleare dupa conectarea la sistemul energetic national a unitatii 2 de la Cernavoda, se arata in raportul BCR Erste. Dupa primele 11 luni ale anului trecut, constructiile au ramas la un nivel foarte inalt (+34,1%), cu o distributie echilibrata a cresterii pe segmentul de cladiri rezidentiale, cladirilor non-rezidentiale si a constructiilor ingineresti. Analistii Erste estimeaza o mentinere a ritmului anual de aproximativ 20%-25%, constructiile putand reprezenta un sprijin important pentru cresterea economica in conditiile in care lucrarile incepute in 2007 se vor finaliza in acest an.

Rozalia Pal, senior economist al UniCredit Tiriac Bank, estimeaza ca avutia financiara a romanilor va creste in 2008 la 37,4 miliarde de euro, de la 31 de miliarde de euro in 2007. Activele financiare ale clientilor individuali vor urca la 29% din PIB in 2008 (de la 26% din PIB anul trecut), dar si datoriile lor financiare vor creste la 19% din PIB (fata de 16% anul trecut), informeaza BusinessMagazin.

MoneyLine.ro a agaugat ca pentru 2009, estimarile BCR indica un ritm de crestere a economiei de 6% si vede PIB-ul nominal la 490 miliarde lei. Pentru acest an, specialistii estimeaza un nivel al PIB-ului nominal de 442 miliarde lei. In 2007, BCR estimeaza ca produsul intern brut nominal a fost de 395 miliarde lei (118,36 miliarde euro - calculat la cursul mediu pentru anul trecut, de 3,3373 lei/euro).
Potrivit estimarilor biroului de statistica al UE, Eurostat, produsul intern brut nominal a fost de 393,24 miliarde lei (117,99 miliarde euro) si ar putea ajunge la 440,3 miliarde lei in acest an si la 490,23 miliarde lei in 2009.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.