Unele companii au propriul parc auto cu masini vechi. Perioada de finantare depinde de varsta automobilului.

Cele mai multe dintre companiile de leasing din Romania au in portofoliu si finantarea masinilor second hand. Conditiile sunt diferite de la o firma la alta, varsta masinii fiind decisiva in majoritatea cazurilor.

Daca masina provine din parcul propriu atunci varsta nu mai preocupa pe nimeni, daca este gasita de viitorul proprietar trebuie sa aiba, in cele mai multe cazuri, cel mult trei ani. Unele companii conditioneaza obtinerea finantarii de achizitionarea unei masini din parcul propriu, altele vor ca vanzatorul sa fie persoana juridica.

In ecuatie apare si taxa auto, care trebuie platita in cazul in care masina este adusa din alta tara, taxa care poate fi inclusa in leasing (situatie in care trebuie achitat si TVA-ul) sau poate fi achitata separat de viitorul proprietar. „Daca finantatorul o va include in plata masinii adusa de peste hotare, o va refactura cu tot cu TVA, daca o va plati direct persoana finantata aceasta va fi fara TVA”, a precizat Adriana Ahciarliu, secretar general al Asociatiei de Leasing si servicii financiare nebancare.

“Legat de alegerea masinii de la un furnizor de peste hotare, este exclus ca acesta sa fie persoana fizica. Finantatorul nu va accepta niciodata un contract de vanzare-cumparare de la o persoana fizica de peste hotare mai ales in cazul masinilor second hand. In general, conditiile acestora tintesc catre furnizori cunoscuti care sunt si in cataloagele lor. Sunt agreate firme precum partenerii de distributie ai celor de la BMW sau alte marci”, ne-a declarat Adriana Ahciarliu.

Sfatul specialistilor pentru cei care vor sa cumpere o masina la mana a doua este sa studieze atent ofertele companiilor de profil.


Despre autor:

Gandul

Sursa: Gandul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.