Din motive politice, Romania a pierdut sansa de a deveni un adevarat robinet al sistemului de aprovizionare cu gaze in Europa, a declarat, miercuri seara, Dinu Patriciu, la emisiunea lui Robert Turcescu de la Realitatea Tv.

Omul de afaceri considera ca proiectul Nabucco nu mai poate fi luat in serios, ca urmare a faptului ca a aparut o alternativa a acestei conducte, prin Bulgaria, dupa cum informeaza Ziua. ''Piata nu este nelimitata si, in momentul in care apare o alternativa, este greu de presupus ca cineva isi va ma petrece urmatorii patru - cinci ani pentru a construi o alta conducta'', a explicat Patriciu. Totusi, el este de parere ca Romania are puterea de a rezolva problema securitatii energetice a Europei prin construirea de terminale de gaz natural lichefiat.

Referindu-se la deprecierea puternica a leului din ultima perioada, Patriciu a apreciat ca situatia economica poate deveni foarte grava daca euro depaseste pragul psihologic de 4 lei si recomanda Guvernului sa faciliteze fluidizarea capitalului si impozitarea activitatilor din exterior ale companiilor romanesti.

Citeste si:

In plus, potrivit Wall-Street, Rompetrol este in continuare interesata de privatizarea companiei petroliere NIS din Serbia, iar proectul de construire a oleoductului Constanta-Trieste este viabil doar in conditiile in care aceasta companie este privatizata, a declarat, Dinu Patriciu, presedintele Rompetrol, citat de NewsIn. "Suntem in continuare interesati de privatizarea NIS, dar deocamdata procesul este stopat", a afirmat Dinu Patriciu.El a metionat ca Romania ar putea fi un pod intre Est si Vest si ar trebui sa valorifice acest avantaj.

"Cu ceva timp in urma am declarat ca proiectul gazoductului Nabucco este o utopie pentru ca stiam ca exista proiectul concurent South Stream si am sperat ca va fi urgentata alternativa din care Romania ar fi avut de castigat", a spus Patriciu.
The Rompetrol Group NV (TRG) a anuntat, in urma cu un an, ca a inaintat autoritatilor sarbe o scrisoare in care isi exprima intentia de a participa la privatizarea companiei Naftna Industrija Srbije (NIS).
Serbia a incredintat marti Rusiei un rol major in economia sa, aproband un acord cu Gazprom "pentru cooperarea in domeniul industriei petrolului si gazului", potrivit unui comunicat al guvernului sarb, citat de AFP.