Leul pare ca isi revine din corzi Bancile cumparau un euro cu 3,6820 lei si il vindeau cu 3,6890 lei la finalul sedintei de miercuri, pe o piata cu volatilitate foarte ridicata, pe care moneda nationala s-a intarit cu aproape doi bani fata de marti seara, pe fondul unor vanzari de valuta semnificative aparute la sfarsitul zilei.

Leul s-a apreciat, joi, cu aproape doi bani pana la 3,6854 lei/euro fata de cursul de referinta anuntat miercuri de banca centrala, sustinut de sterilizarea repetata a excesului de lichiditati al bancilor si de comentariile oficialilor de la Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Moneda nationala era cotata la 3,6925 lei/euro la primele tranzactii de joi, la un nivel apropiat de cel de miercuri seara, dupa care leul s-a apreciat brusc la 3,6570 lei/euro si a continuat sa evolueze in apropierea acestui nivel, convins probabil de masurile bancii centrale, sustin dealerii. Dupa aprecierea cu aproximativ 1% din cursul diminetii, leul a revenit aproape la fel de brusc dupa ora 13:00 catre nivelul de 3,6860 lei/euro. Pe finalul zilei, leul si-a continuat evolutia in usoara depreciere fata de euro, moneda europeana fiind cotata la 3,6840-3,6890 lei in jurul orei 17:30.

Citeste si:

"In ultimele zile nu au mai fost cumparari active de valuta si probabil ca au inceput sa se adune ordine de vanzare. Aprecierea leului din timpul acestei sedinte a fost determinata, poate, si de entuziasmul de pe pietele internationale, pe fondul intaririi dolarului si lirei sterline", a declarat dealerul Bancii Comerciale Carpatica (BCC) Florin Constantinescu, citat de NewsIn.

O influenta puternica asupra leului au avut-o licitatiile organizate de BNR pentru atragerea lichiditatilor din piata si comentariile reprezentantilor bancii centrale. "Eforturile BNR au sustinut moneda nationala, ca dovada faptul ca alte valute din regiune, precum zlotul, s-au depreciat astazi, iar leul a stat linistit. Acest lucru arata ca BNR isi face treaba", a mai spus Constantinescu.