Presedintele grupului Renault, Louis Schweitzer, a inaugurat, marti, la Moscova, centrul de productie al subsidiarei Avtoframos, Rusia devenind astfel cea de-a doua tara, dupa Romania, in care este fabricat modelul Logan. Centrul de productie a implicat o investitie in valoare de 230 de milioane de euro - cea mai mare realizata vreodata de o companie auto europeana in Rusia - si va avea o capacitate de 60.000 de unitati pe an.

Piesele si componentele vor fi produse fie in Rusia, de firme locale, fie la Pitesti. In prezent, componentele fabricate in Rusia reprezinta circa 20% din structura unui vehicul, urmand ca in timp ponderea acestora sa creasca. In acest an, Renault va incepe sa fabrice automobilul si in Maroc si Columbia, urmand ca din 2006 sa debuteze productia in Iran, iar din 2007 cea din India.

In acelasi timp, Logan va ajunge sa fie comercializat in cursul acestui an in peste 30 de tari din Europa Centrala si de Est, Africa, Orientul Mijlociu si America Latina. Piata vest-europeana este vizata incepand cu luna iunie a anului curent. Renault si-a propus sa atinga in 2010 un nivel anual al vanzarilor de un milion de autoturisme Logan.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.