Compania de Autostrazi a aminat cu doua saptamini termenul de depunere a ofertelor, dupa ce mai multe companii interesate au cerut acest lucru.
Termenul de depunere a documentelor de precalificare pentru proiectarea si constructia tronsonului de autostrada Cernavoda-Constanta a fost aminat pentru 17 ianuarie, fata de data de 4 ianuarie stabilita anterior, in urma unor solicitari ale companiilor care intentioneaza sa participe la proiect.

"Am aminat termenul pentru 17 ianuarie la cerinta mai multor companii interesate sa participe la licitatie. Am stabilit de comun acord aceasta data pentru a da posibilitatea tuturor sa se intoarca din concediu", a declarat, pentru agentia MEDIAFAX, Dorin Debucean, directorul general adjunct responsabil cu proiectele din Compania Nationala de Autostrazi (CNADNR). El a adaugat ca aproximativ 20 de companii si-au prezentat intentia pentru acest proiect, evaluat la 400 de milioane de euro. "Din cite stiu, exista interesul a 15-20 de companii, din care vom califica sase sau sapte, conform ghidului de achizitii al bancii'' (Banca Europeana de Investitii - n.r.), a mai spus Debucean.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.