Petreceri in cele mai vestite cluburi din Capitală, prime și cadouri pentru cei mici, cu asta și-au răsfățat companiile angajații pentru munca din acest an. Spre deosebire de anii trecuți, cand răsplata se baza doar pe o primă, in acest an, firmele prezente pe piața romanească au pus accent și pe distracția angajaților, astfel că nume cunoscute in peisajul muzical autohton au inveselit atmosfera la petrecerile organizate.
Petrecerile de la sfarșit de an sunt cu atat mai importante pentru angajați, cu cat petrec cot la cot atat cu colegii, dar mai ales cu top-managementul companiei.
Formații celebre au intreținut atmosfera
"Petrecerea de Crăciun este o ocazie de a strange relațiile, de a interacționa.
Este un teambuilding de cateva ore bune pe care fiecare dintre participanți il așteaptă. Un astfel de eveniment reușește să ne incarce cu energie", spune Mădălina Nistor, PR manager in cadrul Piraeus Bank. Deși a avut parte la inceputul lunii decembrie, la petrecerea Piraeus au luat parte peste 1.000 de angajați, atmosfera fiind intreținută de concursuri gen karaoke, dar și de un concert.
"Evenimentul a avut loc in Kristal Glam Club, iar conceptul a fost cel al unei petreceri tradiționale, cu dans, dar și surprize, precum concursuri karaoke sau concertul susținut de trupa Jukebox. Ținand cont de numărul de participanți, locație și concept, un astfel de eveniment trece ușor de cateva zeci de mii de euro", a precizat Nistor. Tot in Kristal s-au distrat și angajații companiei Telemobil.
Și asta nu a fost tot, pentru că pe langă porția de distracție, angajații companiei de telefonie mobilă au primit și un stimulent financiar. "In acest an, pe langă petrecerea de Crăciun, pentru fiecare persoană au mai fost acordate două zile libere in plus față de cele prevăzute de lege, un mic cadou corporate constand intr-un ceas de mană și un cadou financiar", a declarat Carmen Lazar, head of corporate affairs, in cadrul Telemobil.
Potrivit acesteia, in ultimii ani, angajații au inceput să reacționeze pozitiv la zilele libere acordate in plus față de cele stabilite prin lege, pentru simplul fapt că permit petrecerea unei perioade mai lungi alături de familiile lor. Pentru petrecere in unul dintre cele mai renumite cluburi din Capitală a optat și Lindab, companie specializată in producția de sisteme metalice pentru construcții. Nicoleta Pantea, director de resurse umane in cadrul companiei, spune că această tradiție se păstrează in fiecare an, artiști de seamă intreținand atmosfera, astfel că fiecare petrecere se intinde pană in zori.
Angajații, răsplătiți cu petreceri și prime
Companiile și-au răsfățat personalul cu petreceri în cele mai cunoscute cluburi din Capitală, însă nu au uitat nici de ajutorul financiar .
Sursa: Adevarul
Adevarul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Angajații, răsplătiți cu petreceri și prime":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
