Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au urcat marti, pe fondul aprecierii titlurilor petroliere si bancare, pe o piata cu schimburi in valoare de 60,83 milioane lei (17,1 milioane euro), generate in proportie de peste patru cincimi de actiunile SIF-urilor si bancilor.

Lichiditatea a crescut marti cu 47,7% fata de ziua precedenta, cand s-au inregistrat schimburi in valoare de 41,18 milioane lei (15,13 milioane euro). Valoarea schimburilor de marti a depasit si lichiditatea medie de la inceputul anului, de 54,7 milioane lei.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a urcat cu 1,78%, la 6.490,38 puncte. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a castigat 2,12%, pana la 9.504,02 puncte. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a apreciat cel mai mult, cu 2,16%, pana la 21.081,20 puncte.

Indicele celor cinci societati financiare, BET-FI, a inchis la nivelul de 80.391,64 puncte, in crestere cu 0,75%. Valoarea tranzactiilor cu actiunile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) s-a cifrat la aproape 42,95 milioane lei si a reprezentat peste doua treimi (70,6%) din rulajul total al pietei. Titlurile SIF si cele bancare - BRD si TLV - au generat peste patru cincimi (82,5%) din lichiditatea BVB si au ocupat primele sapte pozitii dupa valoarea tranzactiilor.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au avut prima lichiditate din piata, de 15,89 milioane lei, si s-au apreciat cu 0,46%, la 4,39 lei. Titlurile SIF Moldova (SIF2) au avut al doilea rulaj ca valoare de la BVB, de 8,9 milioane lei, urcand cu 1,16%, la 3,50 lei.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.