O parte din proiectele imobiliare nu vor putea fi puse in practica, desi exista deja semnale din partea constructorilor, care nu fac fata cererii locale. Insa salariile mari din strainatate, magnet pentru muncitorii romani
Avantul inregistrat de piata imobiliara autohtona este serios pus in pericol de criza acuta a fortei de munca existenta in sectorul constructiilor. Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor in Constructii (ARACO), a subliniat ca o parte dintre proiectele imobiliare care au fost deja anuntate se confrunta cu riscul de a nu putea fi puse in practica, din cauza lipsei de capital uman si tehnic din cadrul companiilor de profil. "Exista riscul supraincalzirii pietei, pentru ca firmele de constructii nu pot face fata lucrarilor pe care le-au contractat", a precizat ieri Plosceanu, in cadrul unui forum organizat de agentia Mediafax. Acesta a precizat ca ARACO primeste deja semnale de la companii care nu pot realiza proiectele, din cauza lipsei de forta de munca si a suportului tehnic necesar pentru astfel de lucrari.

Unul dintre factorii ce contribuie decisiv la criza fortei de munca din constructii este reprezentat de "exodul" muncitorilor romani catre alte state, unde sunt platiti considerabil mai bine decat in tara. Dupa cum ne-a declarat anterior presedintele ARACO, un muncitor roman primeste, in tara, un salariu mediu de aproximativ 300 euro. Aceasta in contextul in care un roman plecat la munca in statele nordice poate primi si 1.400 euro lunar, unul plecat in Franta va fi recompensat cu aproximativ 1.100 euro, in timp ce, in Spania sau Portugalia, salariul mediu este de circa 850 euro.

In acest context, Plosceanu a subliniat ca o posibila solutie la problema lipsei fortei de munca din constructii poate fi rezolvata prin cresterea salariilor din acest sector. Cu singura mentiune, desigur, ca majorarea sa se desfasoare in corelatie cu majorarea gradului de productivitate, muncitorii trebuind sa se adapteze la noile tehnologii aduse de marile companii.

Presedintele ARACO a precizat ca, in incercarea de a retine forta de munca locala, un obiectiv sustenabil ar fi atingerea nivelului salarial din Ungaria si Polonia, ce se ridica la valoarea de 600-650 pe luna. Pe fundalul acestui obiectiv major, Plosceanu estimeaza ca, de anul viitor, salariul minim brut din domeniul constructiilor se va majora cu 27%, urmand a atinge valoarea de 570 de lei lunar. "Este o crestere importanta, pe care am negociat-o cu sindicatele si care se va aplica incepand cu luna decembrie a acestui an sau din ianuarie anul viitor, si va fi valabila pentru anul 2008. Astfel, salariul minim brut pe ramura constructiilor va ajunge la 570 de lei pe luna", a subliniat presedintele ARACO. De asemenea, Plosceanu estimeaza ca, pana la sfarsitul anului viitor salariul minim brut din constructii ar putea atinge valoarea de 800 de lei pe luna. Aceasta in conditiile in care rata de crestere inregistrata anul acesta de salariile din constructii a fost de 20-25%.

Muncitorii straini, o solutie imediata

Pana ca majorarea salariilor promisa pentru sectorul constructiilor sa genereze o schimbare de atitudine in randul muncitorilor romani insa, o solutie ar fi aducerea in tara a muncitorilor straini. Astfel, Plosceanu a precizat ca, in conditiile in care necesarul de forta de munca pentru 2008 este de circa 150.000 de oameni, acesta ar putea fi acoperit cu personal din tarile asiatice, precum India, China si Pakistan, si cu muncitori din tarile din fosta Iugoslavie. "Deja sunt firme care au apelat la forta de munca din aceste state. Probabil ca in perioada urmatoare vor fi din ce in ce mai multe firme care vor aduce personal din strainatate pentru a acoperi deficitul de pe piata", a subliniat presedintele ARACO.

Anul 2008 va duce valoarea pietei la 12 miliarde euro

Vicepresedintele Patronatului Societatilor din Constructii, Razvan Niculescu-Aron, a declarat ca in 2008 valoarea pietei de constructii se va majora cu cel putin 20%, dupa ce acesta aceasta a atins o valoare de peste 10 miliarde de euro, iar in 2006 piata constructiilor a ajuns la 7 miliarde de euro. El a adaugat ca aceasta crestere se va produce pe fondul majorarii volumului de constructii si al proiectelor deja avizate. Cat despre preturile ridicate de vanzare a locuintelor, acesta a declarat ca dezvoltatorii practica preturi de 3 sau chiar 4 ori mai mari decat costul de constructie al acestora. Presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor in Constructii (ARACO), Laurentiu Plosceanu, este de parere ca profiturile prea mari cautate de producatori si dezvoltatori duc la cresterea artificiala a preturilor la materialele de constructii si la locuinte.

Romania traieste povestea Poloniei

Seful sectiei economice al ambasadei Poloniei la Bucuresti, Tomasy Wisnievski, a subliniat similaritatea crizei de resurse umane din tara sa cu cea din Romania. Liberalizarea fortei de munca i-a bucurat la inceput pe constructori, care s-au gandit ca muncitorii vor putea migra liberi si ca acestia vor prefera santierele poloneze, a subliniat oficialul polon. In scurt timp insa acestia au inceput sa se confrunte cu o adevarata problema, si anume lipsa tot mai acuta a personalului calificat. Wisnievski a explicat ca, in Polonia, constructiile reprezinta un adevarat motor al economiei, cresterea inregistrata de la intrarea in UE fiind considerabila. Astfel, in anul 2004, constructiile au crescut cu 1,8 mld. euro, apoi cu 7,5 mld. in 2005, 14,6 mld. in 2006 si cu 17,6 mld. in acest an.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.