Anuntul facut de oficialii unor banci de pe piata romaneasca referitor la acordarea de credite pentru achizitionarea de locuinte fara a se cere avans nu va aduce un nou boom imobiliar. Specialistii din cadrul marilor companii imobiliare considera ca va exista o crestere a cererii, dar nu intr-atit incit sa determine o crestere a preturilor. Acestia spun ca demersul nu va modifica prognozele anterioare referitoare la evolutia preturilor locuintelor: o scumpire de 15-20% pe an pentru apartamentele noi si o crestere mai lenta a preturilor locuintelor vechi.

Principalul motiv pentru care avansul 0 nu va aduce o crestere semnificativa a cererii, asa cum s-a intimplat in 2003, cind s-au relaxat conditiile de creditare, este pentru ca, de aceasta data, acest demers ii avantajeaza doar pe cei cu salarii mari. „Acest lucru va influenta intr-o mica masura piata imobiliara, dar totusi pentru inceput se va inregistra o crestere a trendului. Acest avans zero la creditele imobiliare este insotit si de un grad mare de indatorare, fapt care va face ca doar un segment foarte redus de persoane sa-si poata permite sa apeleze la un astfel de credit“, apreciaza Georgiana Sandu, director departament rezidential Neocasa. Nu este o opinie singulara. „De multe ori, cumparatorul este nevoit sa contracteze un credit de nevoi personale cu ipoteca si pentru plata avansului. Acordarea unui credit cu avans zero il va scuti pe cumparator de plata avansului, insa acordarea acestui tip de credit presupune indeplinirea unor conditii mai restrictive si in aceeasi masura o rata lunara mai mare“, apreciaza analistii Colliers.