Guvernul a decis ca rau-platnicii nu vor mai beneficia de nici un fel de scutiri de datorii. Exceptie fac numai firmele care deja au apucat in reesalonari, care-si vor pastra facilitatile.

O serie de acte normative care au permis acordarea de facilitati fiscale la plata datoriilor bugetare sau esalonarea obligatiilor neachitate au fost abrogate joi de Guvern. Decizia a fost reglementata printr-o ordonanta de urgenta aprobata de Executiv. "Pe scurt, se abroga tot ce misca in materie de facilitati si esalonari, incepand cu data publicarii in Monitorul Oficial", a spus Sebastian Bodu, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF).

INGHETARE

ANAF nu a mai acordat esalonari si scutiri firmelor inca de la 1 ianuarie 2005. "Pot sa va spun ca in fapt nu s-au mai acordat esalonari si scutiri incepand cu 1 ianuarie 2005, dar avem nevoie si de fundament legislativ", a spus Bodu.

El a explicat ca a fost nevoit sa se faca de urgenta aceasta abrogare, deoarece "era posibil ca pe ultima suta de metri in teritoriu sa se acorde astfel de facilitati". In schimb, inlesnirile la plata acordate pana la data intrarii in vigoare a actului normativ vor fi mentinute.

SITUATIE

Valoarea totala cu care statul crediteaza firmele cu datorii se ridica la peste 30 de mii de miliarde de lei, bani care sunt "prinsi" fie in procedura de inlesniri la plata, fie in cea de compensare a obligatiilor restante. Aceasta este valoarea totala a datoriilor pe care marii contribuabili si firmele mici si mijlocii le datoreaza catre bugetele de stat, asigurarilor sociale, respectiv de sanatate si somaj, conform situatiei ANAF. Aceasta suma este mai mare decat banii necesari pentru recorelarea tuturor pensiilor, respectiv 24-25.000 de miliarde de lei.

Citeste si:

PROBLEME

"Am constatat majoritatea a agentilor economici care au beneficiat de reesalonari a ramas neviabila. Aceste companii si-au finantat dezvoltarea pe banii bugetului" - Calin Popescu Tariceanu prim-ministru

DECIZIE

"Reesalonarile pentru firmele care beneficiaza deja de acesta forma de sprijin vor fi pastrate, dar daca intarzie plata si cu o zi sau doua, atunci ies din acest sistem" - Ionel Popescu, ministrul Finantelor Publice.

FALIMENT

Guvernul a mai lecturat si modificarile pe care ANAF le-a adus la legea falimentului. Cu aceasta ocazie, Sebastian Bodu, presedintele ANAF, a prezentat cateva dintre principalele modificari ale actului normativ. "Planurile de reorganizare vor fi votate de trei grupuri de creditori, si nu de cinci grupuri, cum prevedea vechea legislatie", a spus Bodu. O alta schimbare: creditorii aflati in conflict de interese, respectiv cei care sunt actionari, administratori sau manageri, nu vor mai avea drept de vot.