Septimiu Stoica propune Consiliului Bursei unificarea functiilor de presedinte si director general si il nominalizeaza pe Stere Farmache, directorul general al BVB, pentru a ocupa si functia de presedinte. Deciziile in acest sens urmeaza a fi discutate la data de 18 decembrie, in cadrul adunarii generale a actionarilor Bursei, informeaza NewsIn.

"In caz ca nu o sa se aprobe (n.r. modificarea actului constitutiv), va urma sa decid daca o sa mai fiu presedinte, dar este foarte probabil ca ma voi retrage", a declarat Septimiu Stoica.

Presedintele Bursei de Valori Bucuresti a adaugat: "Drumurile mele se vor desparti de Bursa, dar nu de piata de capital". Septimiu Stoica a spus ca va reintra in avocatura si va continua in domeniile de brokeraj si investment banking.

Actualul presedinte al Bursei a mai declarat ca are in plan infiintarea unui "Consiliu al inteleptilor pietei de capital", care sa aiba in componenta experti romani si straini, si intarirea Institutului de Guvernanta Corporativa al BVB, precum si transformarea acestuia in ONG, informeaza NewsIn.