Comisia Europeana are suspiciuni ca statul a pastrat dreptul de veto la Electrica Muntenia Sud . In "dosarele" Petrom, Daewoo Craiova, Tractorul si Petrotub au fost deja initiate investigatii

Comisia Europeana (CE) a demarat investigatii in privinta acordarii unor ajutoare de stat companiilor care au achizitionat pachetele majoritare de actiuni la Tractorul Brasov, Petrotub Roman si Automobile Craiova, dar si in privinta dreptului de veto pe care se pare ca statul roman l-a pastrat la vanzarea Petrom. Acum, se pare ca Bruxelles-ul are "ceva de zis" si in privinta privatizarii distribuitorului de energie din Bucuresti, Electrica Muntenia Sud (EMS).

Comisia Europeana are suspiciuni ca statul a pastrat, prin contractul de privatizare, dreptul de veto la Electrica Muntenia Sud, clauza care ar incalca prevederile comunitare, si a solicitat autoritatilor de la Bucuresti sa transmita documente pentru clarificarea situatiei.

"Dupa semnarea contractului, Comisia Europeana a fost notificata cu privire la privatizarea EMS. In urma cu aproximativ o luna, oficialii europeni au solicitat clarificarea unor aspecte din contract, unul dintre ele fiind dreptul de veto al statului", a declarat Laszlo Gyerko, vicepresedinte al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), transmite Mediafax.

Contractul de privatizare a EMS a fost semnat in luna iunie si prevede obtinerea de catre grupul italian Enel a unui pachet de 67,5% din actiunile companiei, tranzactia, in suma totala de 820,09 milioane de euro, presupunand achizitia directa de titluri si majorarea capitalului social.

Aceeasi problema, a dreptului de veto pe care statul roman pare sa-l fi pastrat la EMS, apare si la privatizarea Petrom. De altfel, AVAS a primit, la inceputul lunii iulie, prima notificare din partea Comisiei Europene referitoare la declansarea procedurii de infrigement impotriva Romaniei, dupa ce autoritatile europene au anuntat ca vor initia aceasta procedura, daca statul nu va modifica contractul de privatizare a companiei Petrom si nu va renunta la "actiunea de aur", adica la dreptul de veto. Petrom a fost preluata de OMV printr-o tranzactie combinata de achizitie de actiuni de la stat si majorare de capital, cu o valoare cumulata de 1,5 miliarde de euro.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.